aradon.ro Web analytics


Elveţianul Roger Federer s-a impus, duminică
seară, în faţa sârbului Novak
Djokovic, scor 7-6, 7-5, 7-5, şi îl va
întâlni pe argetinianul Juan Martin del Potro
în finala ultimului turneu de Mare şlem al
anului, US Open.
Echipa Africii de Sud a cucerit pentru a treia oară
trofeul Tri-Nations, graţie victoriei obţinute
sâmbătă, în deplasare, la Hamilton,
cu Noua Zeelandă, cu scorul de 32-29 (22-12).
Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters s-a
calificat în finală la US Open, după ce a
eliminat-o pe Serena Williams, numărul doi mondial
şi deţinătoarea titlului, cu scorul de 6-4,
7-5, meciul terminându-se într-un mod
controversat din cauza unei penalităţi primite de
americancă.
Rezultat cât se poate de surprinzător în
turneul masculin la US Open, acolo, unde elveţianul
Stanislas Wawrinka, favoritul numărul 19, a fost
eliminat de ecuadorianul Nicolas Lapentti, după un
meci incredibil, scor 4-6, 3-6, 7-6 (8/6), 7-6 (7/3), 6-3.
Ana Ivanovic, fostă număr unu mondial, a
confirmat lipsa de formă şi faptul că New
York-ul nu îi prieşte (nu a reuşit
niciodată să treacă de turul 4 la US Open)
şi a pierdut în faţa sportivei din Ucraina,
Kateryna Bondarenko, scor 2-6, 6-3, 7-6 (9/7).
Perth. Reprezentativa de rugby a Africii de Sud a
învins, sâmbătă, la Perth, cu scorul
de 32-25, echipa Australiei, într-un meci
contând pentru a VI-a etapă a Turneului celor
Trei Naţiuni, informează AFP.
Los Angeles. Fostul atlet american David Laut, medaliat cu
bronz la Jocurile Olimpice din 1984, în proba de
aruncare a greutăţii, a fost împuşcat
mortal în faţa domiciliului său din
localitatea californiană Oxnard. Laut, care avea 52 de
ani, a fost asasinat joi, de necunoscuţi care au tras
mai multe focuri de armă.
Praga. Tenismanul ceh Ivo Minar a fost depistat pozitiv la
un control antidoping efectuat în luna iulie, a
anunţat agenţia CTK, citîndu-l pe
preşedintele Federaţiei Cehe de Tenis, Ivo
Kaderka, informează publicaţia italiană La
Repubblica.
Berlin. Analizele efectuate în cazul sud-africanei
Caster Semenya, înainte de Campionatele Mondiale de
la Berlin, arată că sportiva, campioană
mondială la 800 metri, are un nivel al testosteronului
(hormonul masculin) de trei ori mai mare decât este
normal în cazul unei femei.

Mapamond

UPDATE. Cel puţin opt morţi şi 83 de răniţi în urma prăbuşirii unui avion militar, în Columbia
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.

România

FORT: România, printre statele UE cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină. Riscuri pentru transportul de marfă și al elevilor
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.

România

Proiect: Adaos comercial limitat la 50% pentru benzină, motorină și materii prime utilizate pentru obținerea acestora
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora. 1

ARADON Sport local

Viitorul Fântânele este lider în Liga 6 la fotbal
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.

Mapamond

Trump afirmă că o „schimbare de regim” este în curs în Iran
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP. 2

România

Dacian Cioloș, candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Local

Cinci ani de magie. Little Miss & Mister România 2026, ediție jubiliară
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului. 1

ARADON Sport local

Liga 5 – Două echipe rămân neînvinse
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.

Local

Aparatură pentru diagnosticarea cancerului de prostată
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată. 6

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.