BUCUREŞTI - Fostul fotbalist Gheorghe Hagi, fosta
campioana olimpică la nataţie Diana Mocanu
şi fostul campion mondial la box Leonard Doroftei
au fost excluşi miercuri din Andunarea
Generală a COSR din cauza absenţelor repetate
de la şedinţe, a declarat, pentru NewsIn,
secretarul general Ioan Dobrescu.
Gheorghe (locul trei la finele sezonului regulat)
a câştigat surprinzător pe terenul lui
BC Alexandria (locul doi), scor 100-71
în primul meci din semifinale.
6, s-a calificat în turul doi al turneului challenger
de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de
30.000 de euro, 6-0, 6-3, de australianul Brydan Klein.
Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă
au decis, ieri, penalizarea HC Csikszereda cu 15 puncte
în ediţia 2009-2010 a campionatului
naţional şi o amendă de 800 de lei, pentru
faptul că doisprezece jucători nu s-au prezentat
la echipa naţională.
fiecărui sezon al Euroligii masculine de baschet
pentru cel mai bun marcator al principalei competiţii
baschetbalistice, a fost adjudecat de Igor Rakocevic.
Echipa naţională de rugbyUnder 20 a României, cu
arădeanii Ţăruş şi Lemnaru
în lot, a obţinut prima victorie în
cadrul grupei B a CM din Kenya, după ce a
învins reprezentativa statului Papua Noua Guinee,
cu scorul de 50-17 (19-12).
BARCELONA - Victor Hănescu a
abandonat în runda inaugurală a turneului de
la Barcelona, în faţa
spaniolului Nicolas Almagro, după ce
câştigase primul set cu 6-3 şi a avut
două mingi de meci în tie-breakul setului
doi, pe care l-a cedat însă cu 6-7 şi
s-a retras în decisiv la scorul de 2-2.
în 1927, este cel mai bogat, cel mai vechi şi
cel mai important eveniment al snooker-ului.
RM. VÂLCEA - Selecţionerul
naţionalei feminine de handbal a
României, Radu Voina, a
declarat, ieri, pentru NewsIn, că a vorbit cu
extrema Viborgului, Cristina Vărzaru, şi ea
va reveni la naţională, pentru dubla cu
Belarus din preliminariile CM.
feminin a României va evolua în grupa C, la
turneul final al Campionatului European de tineret din
Ungaria, împotriva formaţiilor Olandei, Suediei
şi Danemarcei.