PULA - Ajunşi în a doua grupă valorică, handbaliştii României au învins Cuba, scor 39-28, astăzi întâlnind Spania în meciul care îi poate duce la o luptă pentru locurile 13-14.
Una dintre favoritele competiţiei de la Melbourne, elveţianca Patty Schnyder, cap de serie numărul 14 a cedat în turul doi, scor 3-6, 1-6, în faţa franţuzoaicei Virginie Razzano.
MILANO - Inter a trecut repede peste penibilul moment reprezentat de înfrângerea de la Atalanta, scor 1-3, şi a reuşit să ajungă în semifinalele Cupei Italiei, eliminând pe AS Roma, cu scorul de 2-1 (1-0).
CRAIOVA - Patronul grupării „U” Craiova, Adrian Mititelu, este încrezător că revenirea atacantului lansat de UTA, Jeremy Njock la echipa din Bănie va fi benefică formaţiei antrenate de Nicolo Napoli, camerunezul având puterea să câştige de unul singur unele meciuri.
8 game-uri a câştigat tenismanul român Victor Hănescu în turul doi la Melbourne.
Naţionala de handbal masculin a României a ratat calificarea în faza secundă a Campionatului Mondial din Croaţia, fiind învinsă de reprezentativa Slovaciei, scor 28-23 (13-12).
Cea mai mare surpriză de până acum la Openul Australiei a fost furnizată, în a patra zi de întreceri, când Carla Suarez Navarro din Spania a învins-o pe Venus Williams.
KITZBUEHEL - Emoţii mari pentru schiorul elveţian Daniel Albrecht, care s-a accidentat grav, ieri, în partea finală a probei de slalom contând pentru etapa a 10-a din Cupa Mondială, ajungând în comă artificială, cu contuzii pulmonare şi hemoragie cerebrală.
BUCUREŞTI - Federaţia Româna de Fotbal a anunţat, ieri, că meciul contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2010 din Africa de Sud, în care tricolorii vor întâlni selecţionata Serbiei, se va disputa la 28 martie, de la ora 20.15.
BUCUREŞTI - Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, ieri, că deocamdată nu are probleme cu banii dar dacă va avea probleme de lichidităţi va „închide clubul cu cheia”.
România
AUR ar obține 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS.
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
1
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.