Naţionala de handbal masculin a României a ratat calificarea în faza secundă a Campionatului Mondial din Croaţia, fiind învinsă de reprezentativa Slovaciei, scor 28-23 (13-12).
Cea mai mare surpriză de până acum la Openul Australiei a fost furnizată, în a patra zi de întreceri, când Carla Suarez Navarro din Spania a învins-o pe Venus Williams.
KITZBUEHEL - Emoţii mari pentru schiorul elveţian Daniel Albrecht, care s-a accidentat grav, ieri, în partea finală a probei de slalom contând pentru etapa a 10-a din Cupa Mondială, ajungând în comă artificială, cu contuzii pulmonare şi hemoragie cerebrală.
BUCUREŞTI - Federaţia Româna de Fotbal a anunţat, ieri, că meciul contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2010 din Africa de Sud, în care tricolorii vor întâlni selecţionata Serbiei, se va disputa la 28 martie, de la ora 20.15.
BUCUREŞTI - Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, ieri, că deocamdată nu are probleme cu banii dar dacă va avea probleme de lichidităţi va „închide clubul cu cheia”.
Perechea Andrei Pavel/Horia Tecău s-a calificat în turul doi al probei de dublu la Australian Open, 6-1, 7-6 (7-3), cuplul Simon Aspelin/Pavel Vizner (Suedia/Cehia), cap de serie numărul 10.
MELBOURNE - Perechile Monica Niculescu/Sorana Cârstea şi Edina Gallovits/Arantxa Parra Santonja (România/Spania) s-au calificat în turul doi al probei de dublu de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Făcând pereche cu conaţionalul ei Ivan Shefer, în proba de dans a „europenelor” de patinaj artistic, rusoaica Ekaterina Rublewa şi-a rupt din greşeală breteaua de la rochie, dezvelindu-şi un sân. Cei doi s-au clasat pe locul 12.
NEW YORK - Americanul Dan Grunfeld (25 de ani; 1,98 m), fost jucător la New York Knicks, a primit cetăţenia română şi va juca pentru România, tatăl său fiind născut la Satu Mare în 1955.
MELBOURNE - De cinci seturi a avut nevoie veteranul Fabrice Santoro pentru a se califica în turul al treilea, „Magicianul” în vârstă de 36 de ani depăşindu-l pe germanul Philipp Kohlschreiber (favorit 32), scor 5-7, 7-5, 3-6, 7-5, 6-3. Un alt cap de serie care a părăsit întrecerea masculină de la Antipozi este francezul Paul-Henri Mathieu, acesta fiind întrecut de americanul Amer Delic la capătul unei întâlniri maraton, cu 1-6, 6-3, 3-6, 7-6 (3), 9-7.
Mapamond
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României.
România
Trenul internațional IRN 472 a fost implicat sâmbătă seara într-un incident în stația București Nord, lovind o persoană. Trenul operat de CFR Călători circulă pe ruta București-Arad-Curtici, după care trece în Ungaria. Acesta a plecat cu aproape două ore întârziere.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” n-au avut cea mai bună zi cu Oxigen București, având probleme în ambele faze.
Local
Polițiștii arădeni au pus în aplicare trei mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite că, acum mai bine de trei săptămâni, au furat 20 de mii de euro dintr-un apartament din Chișineu-Criș. Unul dintre presupușii autori este de negăsit.
România
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de „a-i vâna” cu amenzi.
Mapamond
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-a exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.
România
Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul „a reușit să scoată neamurile din instituții”, însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, „își aduc înapoi cumetriile”.
1
Local
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune publicului un program divers, cu spectacole de teatru, o premieră și o serie de spectacole de poezie și muzică.