BERLIN - Alina Dumitru şi Florin Bercean au primit titlul de judoka şi antrenorul la feminin al anului 2008, distincţii oferite de Uniunea Europeană de Judo. Alina Dumitru a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing (categoria 48 kg), fiind antrenată de 10 ani de clujeanul Florin Bercean.
LONDRA - Roy Keane şi-a reziliat contractul cu Sunderland după o discuţie cu preşedintele clubului Niall Quinn, ca urmare a rezultatelor slabe din ultima vreme.
MOSCOVA - Deţinătoarea titlului în Euroliga masculină de baschet, CSKA Moscova, a suferit prima înfrângere stagională fiind întrecută de Armani Jeans Milano, cu 80-79.
YOKOHAMA - Mâine (ora 10.00) are loc finala mondială de GP din arena Yokohama din Japonia, momentul de vârf al sezonului super greilor din K1.
BASEL - Roger Federer va juca numai trei turnee pe zgură în 2009. Elveţianul va juca la Roma, Madrid şi la Grand Slamul de la Paris, French Open, singurul turneu de Mare Şlem pe care nu l-a câştigat niciodată.
BUCUREŞTI - Noul antrenor al echipei naţionale de polo, ungurul Istvan Kovacs, s-a declarat neplăcut surprins de situaţia materială a acestui sport în România, afirmând că aceste condiţii îl fac să se simtă „undeva înapoi în timp”.
CARDIFF - Campionul mondial de motociclism, Valentino Rossi, revine la sfârşitul acestei săptămâni pe patru roţi, urmând a participa la Raliul Ţării Galilor, ultima rundă a sezonului 2008 în Campionatului Mondial de specialitate.
MANCHESTER - Manchester United a învins pe Blackburn Rovers cu 5-3 şi s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei.
OESTERSUND - Proba de 20 km individual, a primei etape din Cupa Mondială de biathlon, în plină desfăşurare în Suedia, a fost câştigată de neamţul Michael Greis (58:52:5), urmat de doi norvegieni, Os (59:43.0) şi Svedsen (59:47.5).
Mapamond
Parlamentul israelian a adoptat luni seară o lege criticată care instituie ''pedeapsa cu moartea pentru teroriști'', un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiți vinovați de atacuri sau atentate anti-israeliene, relatează AFP.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că proiectul de lege privind cumulul de pensie și salariu la stat este gata și se așteaptă avizul de la CSM.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
3
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.