aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Ştiri sportive
România învinge Kosovo cu 2-0, în preliminariile EURO 2024, după un meci dramatic

România învinge Kosovo cu 2-0, în preliminariile EURO 2024, după un meci dramatic

la 13 September 2023 01:03
2 Comentarii

România învinge Kosovo cu 2-0, în preliminariile EURO 2024, după un meci dramatic

Foto: EPA-EFE/Robert Ghement
13 September 2023 01:03
Naţionala de fotbal a României a învins dramatic selecţionata Kosovo, cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
Naţionala de fotbal a României a învins dramatic selecţionata Kosovo, cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

Trimite articolul

X

Tricolorii au făcut un meci destul de bun, chiar dacă victoria s-a conturat târziu, prin golurile marcate de Nicolae Stanciu (83) şi Valentin Mihăilă (90+3), în condiţiile în care România ratase un penalty şi avea avantaj numeric încă din prima repriză.

Acest succes menţine România în cursa de calificare, pe locul al doilea în grupă, după Elveţia.

Oaspeţii au reuşit să îşi creeze prima ocazie în meciul de la Bucureşti, prin Zhegrova (10), care a şutat din colţul careului mare, dar Moldovan a fost la post.

După incidentele care au dus la întreruperea jocului, România a controlat jocul în totalitate, dar nu a reuşit să îşi creeze prea multe ocazii. Hagi a şutat prin faţa porţii (23), Bancu nu a fost nici el precis din poziţie excelentă (26), dar Kosovo a fost cel mai aproape de deschiderea scorului (29), la o gafă uriaşă a lui Burc, însă Dărguşin a salvat incredibil de pe linia porţii mingea trimisă de Muriqi. O nouă eroare a lui Burcă l-a pus în poziţie de finalizare pe Zhegrova (41), dar acesta a şutat pe lângă.

În min. 42 s-a produs o fază foarte importantă pentru desfăşurarea jocului: valorosul atacant Muriqi a primit al doilea cartonaş galben pentru lovirea cu cotul a lui Screciu la un duel aerian. Muriqi (Mallorca) primise şi primul avertisment tot pentru acelaşi lucru.

Echipa României a devenit mai incisivă după intrarea lui Alibec, care a şutat de la 20 de metri (48), iar Muric a scăpat mingea în corner.

Stanciu a executat modest o lovitură liberă (51), iar Muric a boxat fără emoţii.

În min. 58, Coman a fost faultat în careu de Amir Rrahmani şi arbitrul a dictat penalty, însă Stanciu a executat previzibil şi Muric a apărat.

România a crescut presiunea la poarta oaspeţilor, dar ocaziile clare au întârziat să apară. Muric a prins şutul lui Alibec de la circa 25 de metri (64), în timp ce la poarta noastră Dresevic l-a testat pe Moldovan cu o minge trimisă de la distanţă, reţinută în doi timpi de portarul Rapidului (75).

În minutul 83, Moruţan a luat o acţiune pe cont propriu, a centrat la Mihăilă, şutul acestuia a fost blocat iar mingea a sărit la Stanciu, care a înscris cu un şut de la 15 metri, revanşându-se după penalty-ul ratat.

Au urmat câteva minute de degringoladă în echipa României, după ce kosovarii au ieşit la joc, având o situaţie foarte bună de gol, însă Moldovan a respins şutul la colţul scurt al lui Loshaj (85).

Pe contre, România a ratat ocazii mari prin Moruţan (88) şi Alibec (89), fiind aproape să fie pedepsită de Muslija (90), lăsat liber, dar care a şutat pe lângă.

Mihăilă (90+3) a încheiat conturile, cu un şut sub transversală de la 8 metri, la centrarea lui Raţiu.

Ultima ocazie a meciului a fost un şut de la 17 metri expediat de Alibec (90+4) şi deviat în corner de defensiva kosovară.

Meciul a fost întrerupt timp de mai bine de 40 de minute în prima repriză, din cauza manifestărilor suporterilor români.

Fanii au aruncat în min. 18 cu torţe în spatele porţii kosovarului Arijanet Muric, astfel că arbitrul francez Willy Delajod a decis să întrerupă jocul. Suporterii au aruncat cu petarde şi au desfăşurat un banner ”Basarabia e Romania, Kosovo e Serbia”, la care nu au renunţat în ciuda faptului că Ianis Hagi şi Nicolae Stanciu au mers să discute cu fanii.

De asemenea, s-a făcut apel la instalaţia de sonorizare ca spectatorii să se comporte în mod civilizat. Arbitrul a trimis echipele la vestiare peste alte trei minute.

UEFA a anunţat pe site-ul său că meciul a fost ”suspendat din cauza comportamentului discriminatoriu al suporterilor”. Echipele au revenit pe teren şi jocul s-a reluat după zece minute de încălzire.

Potrivit site-ului UEFA, România a avut o posesie de 66%, faţă de 34% Kosovo. Tricolorii au fost net superiori la capitolul şuturi, 21-7 la poartă, 8-3 pe poartă, 5-2 la cornere.

În celelalte meciuri din grupă, Elveţia a dispus cu 3-0 de Andorra, iar Israelul a învins Belarus cu 1-0.

România este neînvinsă în această campanie, cu trei victorii şi trei egaluri, având 12 puncte, după Elveţia, 14 puncte, dar înaintea celorlalte echipe, Israel, 11 puncte, Belarus, 4 puncte, Kosovo, 4 puncte, Andorra, 2 puncte.

Luna viitoare, România va juca în deplasare cu Belarus (12 octombrie) şi acasă cu Andorra (15 octombrie).

România – Kosovo 2-0 (0-0)
Au marcat: Nicolae Stanciu (83), Valentin Mihăilă (90+3).
Nicolae Stanciu a ratat un penalty în min. 61 (a apărat Arijanet Muric).
Bucureşti, Arena Naţională: circa 30.000 spectatori
Preliminariile EURO 2024 – Grupa I

Au evoluat echipele:
România: 12. Horaţiu Moldovan – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă (18. Răzvan Marin, 63), 11. Nicuşor Bancu – 5. Vladimir Screciu, 8. Alexandru Cicâldău (19. Darius Olaru, 77) – 14. Ianis Hagi (21. Olimpiu Moruţan, 72), 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 20. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 71) – 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 46). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 16. Marian Aioani – 4. Adrian Rus, 6. Marius Marin, 17. Daniel Bîrligea, 22. Mario Camora, 23. Deian Sorescu.
Kosovo: 12. Arijanet Muric – 15. Mergim Vojvoda (4. Ismajl Beka, 81), 13. Amir Rrahmani (căpitan), 3. Fidan Aliti, 17. Leart Paqarada – 10. Edon Zhegrova (20. Ibrahim Dresevic, 63), 14. Valon Berisha (8. Florent Muslija, 54), 19. Florian Loshaj, 23. Bernard Berisha (11. Albion Rrahmani, 82) – 7. Milot Rashica (2. Florent Hadergjonaj, 54), 18. Vedat Muriqi. Selecţioner: Primoz Gliha.
Rezerve neutilizate: 1. Samir Ujkani, 16. Visar Bekaj – 5. Betim Fazliji, 6. Kreshnik Hajrizi, 9. Meriton Korenica, 21. Altin Zeqiri, 22. Ermal Krasniqi.

Arbitru: Willy Delajod; arbitri asistenţi: Erwan Finjean, Philippe Jeanne; al patrulea oficial: Thomas Leonard (toţi din Franţa)
Arbitru video: Benoît Millot (Franţa); arbitru asistent video: Stéphanie Frappart (Franţa)
Observator UEFA pentru arbitri: Ognjen Valjic (Bosnia-Herţegovina); Delegat UEFA: Andrew Shaw (Anglia)
Cartonaşe galbene: Burcă (9), B. Berisha (14), Muriqi (18, 42), Amir Rrahmani (33), Puşcaş (33), Gliha (45+1), Bancu (52), Vojvoda (52), Loshaj (59).
Cartonaş roşu: Muriqi (42).

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
fotbal ,
Nicolae Stanciu ,
preliminarii EURO 2024 ,
romania ,
Romania-Kosovo ,
Valentin Mihaila ,
victorie ,
victorie Romania
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Vasile says:
    September 13, 2023 at 10:13 am

    nici asa nu cred ca ne calificam

    Reply
    • ILIE-MAILAT says:
      September 14, 2023 at 4:18 pm

      De ce presa nu-a scris ce sa întâmplat și la meciul jucat de romani la Pristina..?

      Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    10 greșeli frecvente pe care șoferii le fac iarna și cum să le eviți  
    3
    Armata franceză trebuie să fie „pregătită pentru un șoc în trei, patru ani” în fața Rusiei
    4
    SRI: Operațiune de sabotaj instrumentată de Rusia - dejucată. Viza incendierea unei companii din București
    5
    Ştafeta Invictus a trecut şi prin Arad
    6
    Au câştigat Cupa Banatul la înot
    7
    Bărbatul care se prezenta drept ofițer SRI, reținut de procurori. Va fi prezentat instanței
    8
    Cod galben de vânt în peste trei sferturi din țară, vineri
    9
    Amendament la documentul de ofertă publică de cumpărare a acțiunilor emise de Lion Capital SA, inițiată de Lion Capital SA
    10
    Florentina Ioniță-Radu, trecută în rezervă. Nicușor Dan: O armată puternică înseamnă și integritate

    România

    Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal până în aprilie 2026
    Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal, pot plăti salarii și achiziționa stocuri până în aprilie 2026, a precizat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

    Mapamond

    Media despre noile discuții americano-ucrainene în Florida. De fapt delegației Kievului i se va comunica ce au discutat Witkoff și Kushner cu Putin
    Responsabili americani și ucraineni urmează să poarte noi discuții joi în Florida pentru a încerca să găsească o soluție negociată la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, într-un moment în care Washingtonul a relaxat sancțiunile împotriva companiei petroliere ruse Lukoil, relatează AFP. 1

    Mapamond

    Putin: Negocierile cu SUA privind Ucraina sunt complexe, dar este nevoie de implicare
    Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, într-un interviu difuzat de un post de televiziune indian la începutul vizitei sale oficiale în India, că negocierile cu privire la încheierea războiului în Ucraina aflate în desfășurare cu SUA sunt „complexe”, dar pentru reușita acestora este nevoie de implicare, nu de obstrucționarea lor, după ce anterior el a acuzat aliații europeni ai Ucrainei că fac tot posibilul să împiedice acest proces, relatează AFP. 2

    România

    Președintele Dan retrimite în Parlament legea privind combaterea extremismului
    Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la 'amplificarea tensiunilor'. 1

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor loto din data de 04-12-2025 sunt următoarele:

    România

    Ce au căutat românii pe Google în 2025 - păpușa Labubu, kendama sau idei de afaceri
    Păpușa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar și trecerea în neființă a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor din 2025 pe Google, conform unei statistici publicate, joi, de către companie. 1

    Mapamond

    Grupul ungar MOL este interesată să cumpere rafinăriile și benzinăriile Lukoil din Europa
    Grupul petrolier ungar MOL i-a informat pe oficialii americani că este interesată să cumpere activele internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, compania ungară alăturându-se unei liste tot mai mari de ofertanți, au declarat pentru Reuters trei surse din apropierea acestui dosar. 1

    Mapamond

    Germania mută avioane de luptă în Polonia după recentele incursiuni ale Rusiei în spațiul aerian NATO
    Mai multe avioane de luptă germane Eurofighter Typhoon au decolat joi de la baza aeriană Nörvenich, lângă Köln, îndreptându-se către baza aeriană poloneză Malbork, la sud-est de Gdansk, pentru a consolida flancul estic al NATO, relatează joi dpa.

    Mapamond

    Putin a autorizat otrăvirea cu Noviciok a fostului spion rus Skripal în 2018, potrivit anchetei britanice
    Președintele rus Vladimir Putin trebuie să fi ordonat atacul cu agent neurotoxic Noviciok asupra ex-colonelului agenției de spionaj militare ruse GRU Serghei Skripal în 2018 într-un act „uimitor de imprudent” care a dus la moartea unei femei britanice nevinovate, concluzionează o anchetă independentă efectuată în Marea Britanie, potrivit Reuters. 4
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.