Imagini video surprinse de localnicii din Nadăş, sâmbătă seara, cu viitura care a măturat satul. Apa a luat cu ea remorci, maşini şi a afectat poduri, podeţe şi gospodării. Oamenii spun că au avut apă în frigidere, congelatoare şi în maşinile de spălat haine, iar animalele domestice pe care le ţineau au murit înecate.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a semnat recent un acord de parteneriat pentru cultură și civilizație chineză cu Institutul Confucius China, care este un uriaș centru cultural al lumii, în prezența d-nei director Pan Fei, director Confucius Institute, instituție specializată în pregătirea studenților pentru limba chineză.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2