CHIŞINEU CRIŞ. Judecătoria din Chişineu Criş va funcţiona, de la 26 noiembrie, într-un sediu nou, care va fi pe strada Gării nr. 24 (la ieşirea spre Sintea Mare).
ARAD. Zile decisive pentru viitorul Aeroportului Internaţional Arad. Zborurile companiei low-cost Wizz Air s-ar putea retrage de pe Timişoara, în urma suspendării sprijinului financiar de care beneficia compania aeriană, şi ar putea ajunge pe Arad.
ARAD. Mii de hectare s-au împărţit pe bâjbâite celor ce au depus cereri, astfel că acelaşi petec de pământ este dorit de doi sau trei proprietari.
BUDAPESTA. Echipa Danielei Dodean a obţinut un nou succes în Liga Campionilor la tenis de masă, învingând în meciul susţinut luni seara gruparea din Budapesta, scor 3-2, arădeanca contribuind cu un punct la victorie.
La lansarea propriei cărţi şi în spectacolul „Mă tot duc” al Teatrului Foarte Mic.
ARAD. Operatorii economici arădeni trebuie să ştie că în vederea aplicării sistemului TVA la încasare începând cu data de 1 ianuarie 2013, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care au sediul activităţii economice în România, au obligaţia de a depune la registratura organelor fiscale competente, până la data de 25 octombrie 2012 inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri.
Societatea Târguri, Oboare şi Pieţe Arad va plăti aproximativ 240 mii lei pentru a asigura curăţenia din pieţele municipiului.
ARAD. Astăzi ar trebui să se ia decizia finală în ceea ce priveşte candidatura din partea Alianţei România Dreaptă pentru Colegiul 4 din judeţ. Potrivit ultimelor informaţii, furnizate în exclusivitate aseară de către preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, astăzi ar urma să se ia o decizie finală.
ARAD. Un tânăr de 22 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a trezit sub o ploaie de pumni.
ŞAGU. Două clădiri din fostul CAP de la Şagu au fost cuprinse de flăcări, pompierii arădeni intervenind pentru stingerea focului.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
1
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.