Şedinţă de vacanţă, luni, pentru aleşii judeţeni. Cea de a doua şedinţă extraordinară din luna aceasta s-a desfăşurat fără intervenţii din partea consilierilor, iar toate proiectele au fost aprobate în doar câteva minute. De departe, cel mai important punct a fost cel care a vizat rectificarea bugetului judeţului. Asta, pentru că prin votul lor, aleşii au alocat banii necesari pentru plata personalului medical din proaspătul preluat în administrare Spital Judeţean. Este vorba despre salariile pe luna iunie.
Peste 9 milioane lei
Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJA, a precizat că „rectificarea este necesară pentru plata personalului din sănătate. Am aşteptat până acum nişte clarificări legate de anumite plafoane ale fondurilor. Acum, se pot face efectiv plăţile”. S-au suplimentat, aşadar, atât fondurile alocate iniţial pentru plata cheltuielilor de personal, cât şi cele prevăzute în buget pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii la unităţile spitaliceşti din judeţ.
În urma adresei de la Direcţia Finanţelor Publice, s-a luat decizia suplimentării cu 5.978.000 lei, în scopul acoperirii necesarului de salarii aferent lunii iunie. Totodată, s-a făcut suplimentarea cu 3.027.000 lei a sumelor destinate cheltuielilor cu bunuri şi servicii, după ce s-au semnat actele adiţionale aferente contractelor existente şi a noilor contracte cu CASA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!