Molozul de la tribuna a II-a a fost nu mai există, s-a făcut curățenie, iar azi se îndepărta cel de la tribuna I, acolo unde mai este o mică parte din tribună care trebuie demolată.
Batranul stadion, aproape "ras"
Încet, încet, ne apropiem de finalizarea demolării bătrânului stadion „Francisc Neuman”. După ce a fost pusă la pământ tribuna a doua, iar apoi vestiarele și tribuna I, acum a sosit rândul intrării principale să intre sub lama buldozerelor. Au mai rămas în picioare doar peluzele, dar nu pentru mult timp.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Potrivit Primăriei Arad, cea mai mare datorie o are o femeie care a acumulat sute de amenzi, totalizând peste 240 de mii de lei. Municipalitatea nu își face mari speranțe pentru recuperarea banilor.
1
UT Arad
Cel poreclit „Blondul“ va juca la UTA până în 2028, după ce a semnat astăzi un nou contract.
Advertorial
Hobby-urile pot părea un detaliu minor într-un CV, însă pentru un recrutor atent ele reprezintă o fereastră către personalitatea candidatului. Într-o piață a muncii tot mai competitivă, unde experiența și competențele tehnice nu mai sunt singurele criterii de selecție, activitățile extra-profesionale pot face diferența.
Mapamond
Comportamentul destul de neobișnuit al unei vaci din Austria, pe nume Veronika, a stârnit interesul unor biologi austrieci, care au declarat că au dovedit științific, în premieră, că aceste animale domestice pot folosi unelte cu un anumit scop.
2
ARADON opinii
Ceea ce se întâmplă acum în țară este o replică a ceea ce se întâmpla în lagărele de exterminare, linșarea celor slabi și bolnavi, extenuarea celor apți de muncă.
8
România
Proiectul de buget pe anul 2026 urmează să fie publicat și aprobat în Guvern la mijlocul lunii februarie, iar în a doua parte a lunii va intra în dezbatere și la vot în Parlament, a anunțat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!