„Dacă în precedentele partide disputate în aceste săptămână jucătorii noştrii nu s-au implicat prea mult, cu Luceafărul ei au avut o altă atitudine, mai apropiată de cea pe care am dori să o vedem tot timpul. De fapt, în aceste meciuri de verificare, ne-am dorit să vedem fotbalişti cât mai conectaţi, căci, mai ales în România, jucătorul are tendinţa să se relaxeze total când vine o pauză de două-trei săptămâni. Campionatul nu s-a terminat, mai avem două jocuri pe care vrem să le câştigăm, iar pentru asta jucătorii trebuie să aibă mintea doar la fotbal”, a spus „secundul” Dan Stupar.
Jucatorii au fost tinuti „in priza” de antrenori
Reactualizat la:
<p>Arad. După meciul cu Luceafărul Oradea, cel care a vorbit a fost Dan Stupar, care a văzut o altă atitudine a jucătorilor faţă de precedentele două întâlniri amicale.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!