„Este inadmisibil ce se întâmplă! Trică este demis cu toate actele în regulă, nu mai are ce căuta la echipă, dar el nu se dă la o parte. Dacă mâine se va prezenta la antrenament, eu nu mai bag niciun ban la UTA. Trebuie plătit rapid la FRF cele două baremuri, cu Bistrița și Craiova, dar nu dau niciun ban. Meciul nu se va disputa, deoarece Federația nu ne va programa. Am ajuns să angajăm firmă de pază, să-l oprim pe acest individ să mai intre în vestiar. Dacă avea rezultate, îl înțelegeam, dar suntem pe locul 11. Nu are caracter, mi-a spus multă lume. A luat salariile înainte, până în decembrie, fără nicio penalizare și tot el face circ. Dar, nu-i nicio problemă, îi vom cere daune, căci a defăimat imaginea clubului, prin declarațiile mincinoase date. Cum să doarmă doi jucători într-un pat? Cum poate spune așa ceva? Să ne dea în judecată, iar dacă va câștiga cumva, îl voi despăgubi cu 50.000 de euro, nu cu 10.000” – a spus Marțian.
Martian nu mai da bani la UTA daca Trica nu pleaca!
Cu câteva minute în urmă, Adrian Marțian ne-a anunțat că UTA nu va mai disputa meciul cu FC Bihor dacă Eugen Trică nu pleacă de la echipă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Autoritățile columbiene au anunțat luni cel puțin 48 de răniți după prăbușirea unui avion militar cu 125 de persoane la bord în sudul țării, conform unui prim bilanț, relatează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!