„Am reuşit să marcăm dintr-o fază fixă, după care jucătorii s-au speriat şi au făcut pasul înapoi, permiţându-le celor de la UTA să vină peste noi. Întreaga echipă a muncit pentru acest rezultat și vreau să le mulţumesc elevilor mei pentru efortul depus din primul până în ultimul minut, însă este evident că jocul nostru a avut de suferit. Dar, până la urmă, important rămâne rezultatul final”.
Niculescu: "Pana la urma, scorul conteaza"
Florești. La finalul meciului cu UTA, antrenorul celor de la Damila Măciuca, Claudiu Niculescu a declarat:
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!