ARAD - Vestea proastă pentru UTA, după succesul de forfait cu Jiul, este suspendarea lui Bălan.
ARAD - Înaintea meciului cu Jiul, antrenorul Lăcătuş a mărturisit că propusese penalizarea jucătorilor în cazul neîndeplinirii baremurilor, dar că o decizie în acest sens aparţine conducerii.
ARAD - La finele primelor 45 de minute, pe fondul nervozităţii excesive de pe teren, utiştii au început să se certe între ei, Hidişan fiind pe punctul de a se încăiera cu Chiriţă.
ARAD - Împotriva Jiului, UTA ţinteşte o izbândă care să o ferească de zona minată a clasamentului.
ARAD - Valentin Simion, mijlocaşul echipei UTA, jucător împrumutat în vară de la Steaua, a fost convocat la lotul naţional de tineret în vederea partidei de verificare.
ARAD. Lăcătuş şi-a făcut mea culpa la conferinţa de presă, motivul fiind faptul că nu s-a întâlnit decât de câteva ori cu fostul său coleg de la Steaua, arădeanul Helmut Duckadam.
ARAD - UTA este practic condamnată să învingă în partida cu Jiul, altfel intră în zona minată a clasamentului primei ligi.
ARAD - Finanţatorul echipei UTA, Sandu Ion, a anunţat ieri, că jucătorii antrenaţi de Marius Lăcătuş au salariile blocate până în momentul în care vor aduna încă nouă puncte în clasament.
ARAD - Fotbaliştii echipei UTA nu vor fi amendaţi de conducerea clubului deşi nu au mai câştigat nici un joc din ultimele cinci disputate.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
2
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele:
Local
Singurul candidat la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Arad a fost invalidat încă de la prima probă.
Local
O pacientă de 70 de ani, diagnosticată cu litiază coledociană, a beneficiat de intervenția cu numărul 100 efectuată în sala de endoscopie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Procedura a decurs fără complicații, iar femeia urmează să fie externată în zilele următoare.