ARAD. A fost nevoie de intervenţia mass-media, pentru ca mai marii Primăriei să facă un pas în spate şi să realizeze că stadionul Francisc Neumann a fost cedat Municipalităţii de moştenitorii Baronului Neuman cu unica doleanţă de a nu i se schimba destinaţia şi ca UTA să aibă prioritate în folosirea acestuia.
UT Arad
Arădenii au dat de pământ cu Metaloglobus, obținând cea mai clară victorie din acest sezon.
România
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Local
Un moment special a fost pregătit pentru copiii care au participat la slujba din Duminica Paștelui la cel mai mare loc de pelerinaj romano-catolic din vestul țării, Basilica Papală Maria Radna.
Local
Acțiunile preventive și de control ale polițiștilor au continuat în zonele din județ unde sunt semnalate riscuri pentru siguranța tinerilor. Astfel de acțiuni vor avea loc constant.