Ploiești. A ieșit un meci-spectacol la Ploiești, aseară, între Petrolul și UTA. După cum a început meciul, cu arădenii extrem de „moi”, ne era frică de un scor fluviu, mai ales după ce Ștefănescu a deschis scorul. Dar, ploieștenii nu au mai insistat, trupa lui Popa a prins curaj și meciul s-a răsturnat.
Televiziunea care deţine drepturile TV la jocurile din Liga 2 la fotbal, împreună cu Federaţia Română de Fotbal au hotărât programul transmisiilor în ultimele patru etape programate în acest an. Este vorba despre ultimele două etape din tur şi primele două din retur, un program extrem de obositor, cu trei meciuri într-un interval de zece zile, 22 noiembrie – 2 decembrie şi un ultim joc stabilit în perioada 7-9 decembrie.
Mapamond
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în faţa naţionalistului Viktor Orban, a cărui înfrângere constituie de asemenea un eşec al preşedintelui american Donald Trump care îi oferise sprijinul său, relatează France Presse.
România
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că 'poporul maghiar a vorbit cu o voce clară și puternică' la scrutinul parlamentar desfășurat în țara vecină.
Mapamond
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.
1
Mapamond
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.
Local
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani.
5
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar Iranului în războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters.
2