Unul din jucătorii care nu au mai dat satifsacție în ultima vreme la UTA este Ionuț Tănase. Acesta a fost ofertat de UTA, pentru prelungirea contractului, dar jucătorul a tot amânat un răspuns, până când cei de la UTA s-au enervat și au anunțat că nu-l mai primesc pe jucător la antrenamente, el fiind trimis acasă.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni că blocada navală impusă de SUA împotriva Iranului va fi ridicată numai în cazul „unui acord sau al unei capitulări totale” a Teheranului, relatează agențiile AFP și EFE.
România
Camera Deputaților a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, după ce proiectul a primit în aceeași zi raport favorabil din partea Comisiei juridice.
România
Guvernul va face recurs împotriva deciziilor de luni ale Curții de Apel București prin care au fost suspendate alte cinci hotărâri adoptate de Executivul condus de premierul interimar Ilie Bolojan, după cele șase de joia trecută.
Local
Pompierii militari din Chișineu-Criș au intervenit marți după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Mircea Vodă.
Local
În zona Perla au început pregătirile pentru construirea estacadei pietonale prevăzute în proiectul de modernizare a falezei Mureșului. Structura va fi susținută de fundații din beton armat și piloni forați, montați cu ajutorul unei macarale de mare tonaj.
România
Tribunalul Uniunii Europene a respins cererea eurodeputatei Diana Iovanovici Șoșoacă de suspendare a deciziei prin care Parlamentul European i-a ridicat parțial imunitatea parlamentară.
România
Companiile Dacia și Ford vor avea, voluntar, producția oprită până pe data de 19 august, ceea ce va însemna o economie la energie de aproximativ 200 MW, a declarat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
3
Local
Casa Pianului din Arad și-a confirmat încă o dată statutul de spațiu de referință pentru viața culturală a orașului, găzduind lansarea volumului „Originar(h). Introducere în Arhitectura Primă”, semnat de arhitectul și profesorul universitar dr. Augustin Ioan, cadru didactic al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.