ARAD - Acesta a înscris două goluri în partida amicală câştigată de „alb-roşii” cu scorul de 3-1.
ARAD. UTA îşi doreşte să dispute sâmbătă meciul de prezentare dinaintea începerii returului. S-a căutat un partener de întrecere valoros, cu pretenţii, astfel încât suporterii să se poată bucura de un spectacol de calitate.
ARAD. În aşteptarea partidei cu Bekescsaba, FC UTA a efectuat astăzi două şedinţe de pregătire.
ARAD. UTA încearcă să valorifice la maximum timpul rămas până la reluarea stagiunii competiţionale.
ARAD. Şedinţa de pregătire de astăzi a echipei UTA a fost condusă de Dan Stupar, în condiţiile în care „principalul” Roli Nagy a onorat cu prezenţa consfătuirea anuală a antrenorilor din ligile I, II respectiv posesori ai licenţei PRO, desfăşurată la Casa Fotbalului din Capitală.
Arad - Întrebat dacă mai speră să-i readucă înapoi pe doi dintre jucătorii care au părăsit UTA, Neagu şi Goge, ultimul dispărut la finalul săptămânii trecute, Roland Nagy crede că cei doi pot reveni în tricoul alb-roşu.
Arad - Cei de la UTA continuă să se gândească la faptul că cei de la FRF le vor da – până la urmă – undă verde pentru promovare. Chiar antrenorul Roland Nagy a spus că vrea să întărească echipa, prin aducerea jucătorilor care sunt acum în probe şi au confirmat.
La meciul amical cu Şcolar Reşiţa (1-0), tehnicianul arădenilor a aliniat o formaţie diferită decât până acum.
ARAD. Rând pe rând, cei de la UTA au rezolvat problema jucătorilor accidentaţi sau bolnavi. După ce Tânc a scăpat repede de o tendinită, iată că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Florin Gâlcă, însă refacerea lui a durat mult mai mult.
ARAD. La antrenamentul de azi a partcipat tot lotul, semn că cei din conducere mai speră într-o minune.