aradon.ro Web analytics


ARAD - Supărat pe deznodământul din actul secund, Marius Lăcătuş nu s-a dovedit a fi prea vorbăreţ.
ARAD - La terminarea partidei, tehnicianul rapidist, Răzvan Lucescu a spus, printre altele: „Am făcut cea mai bună repriză din această primăvară.
ARAD - În ciuda faptului că au suferit cel mai usturător eşec din actuala stagiune, utiştii nu vor fi sancţionaţi de către conducătorii clubului.
ARAD - La puţine minute după meci, Sandu Ion, unul dintre finanţatorii „Bătrânei Doamne” nu-şi putea explica apatia utiştilor din startul reprizei secunde.
ARAD - Atâtea au trecut peste UTA, fără ca vreun jucător să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Putem vorbi, fără a fi acuzaţi de subiectivism, de o criză a compartimentului ofensiv.
BUCURESTI - 27 aprilie 2005. De-atunci, Rapidul nu a mai fost învinsîă pe teren propriu, indiferent de competiţie. Şi nici UTA nu a reuşit să întrerupă această serie de invincibilitate.
BUCRESTI - UTA a pierdut in Giulesti cu un scor categoric. Trupa lui Lacatus a facut fata gazdelor doar in prima repriza, in cea de a doua Ganea & Co dezlantuindu-se.
ARAD - Marius Lacatuş va trimite în teren contra Rapidului începând de la 18:30 o formaţie în care apar titulari pentru prima dată sârbii Djokovic si Stojanovic.
ARAD - Fosta vedetă a echipei UTA, Bogdan Mara, se pare că nu a făcut o alegere bună prin plecarea de la Arad decât în plan financiar.

România

Ministerul rus de Externe a declarat persona non grata un membru al personalului Ambasadei României la Moscova
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București confirmă că joi Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a comunicat decizia de a declara drept persona non grata un membru al personalului Ambasadei României la Moscova.

Local

Anul școlar 2025-2026, mai violent în județul Arad
Cu șapte infracțiuni mai multe în școlile din Arad, în ultimul an școlar. Poliția propune intensificarea măsurilor de siguranță.

ARADON Sport local

Crosul Cetăţii ajunge, sâmbătă, la Ineu

Advertorial

Bocanci damă - rezistență și stil rebel pentru sezonul rece
Sezonul rece îți oferă ocazia perfectă să îți reînnoiești garderoba cu piese care îmbină protecția termică și stilul neconvențional. Când temperaturile scad, ai nevoie de încălțăminte capabilă să reziste intemperiilor fără să sacrifice aspectul vizual. O pereche potrivită adaugă o notă distinctă oricărei vestimentații și îți oferă încrederea de care ai nevoie în zilele ploioase sau înzăpezite. Alegerea unei opțiuni durabile îți transformă mersul pe jos într-o experiență plăcută și relaxată. Vei descoperi rapid că expresivitatea personală se potrivește de minune cu funcționalitatea practică.

Local

VIDEO. Hoții de cabluri, săltați de polițiști
Mai mulți angajați ai firmelor care modernizează calea ferată în vestul țării au fost „săltați” de polițiști după ce au furat cablurile provenite de la vechea cale ferată.

ARADON Sport local

Primul transfer al verii anunțat de FCC UAV ICIM Arad
FCC UAV ICIM Arad a anunțat prima noutate a verii, un fundaș american venit din NCAA.

Local

Accident cu mașină de poliție, în fața Consiliului Județean
O autospecială de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost implicată într-un accident, miercuri seara, la intersecția străzilor Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș.

Mapamond

Trump minimizează importanța vizitei șefului CIA la Moscova
Președintele american, Donald Trump, a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept „semi-rutină”, adăugând că își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie, relatează AFP. 3

România

Cristina Trăilă a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului
Cristian Trăilă a anunțat, miercuri, că a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.