După exact două luni de când a trebuit să spună „pas” fotbalului, accidentarea de la meciul cu Universitatea Cluj, de la Arad, fiind una extrem de serioasă, Marinos Tzionis a revenit pe teren. Azi, pe „Motorul”, internaționalul cipriot a fost, pentru prima dată în acest an, sub comanda lui Adrian Mihalcea, care a spus: „Ne-am reîntregit, Marinos s-a întors”.
A fost voie bună la antrenamentul de azi, care sperăm să nu se altereze pe viitor, chiar dacă unii jucători au gânduri de plecare.
Interesant e faptul că și ultimul sosit, Marinos Tzionis a fost subiectul unui trasnfer, chiar săptămânile trecute, dar UTA și Rapid nu au ajuns la o înțelegere. Ceva ne spune, însă, că giuleștenii nu au abandonat total ideea de a-l aduce pe internaționalul din Cipru, însă caută tot felul de tertipuri, până când jucătorul va anunța clubul arădean că nu mai vrea la Arad. Că așa fac cluburile mari, momesc impresarii și jucătorii, chiar dacă sunt sub contract.
Citiți principiile noastre de moderare aici!