Roland Nagy şi Dan Stupar au vrut să vadă la lucru, azi, încă o dată, jucătorii care au evoluat mai puţin până acum pentru UTA, aşa că au aranjat un joc de verificare contra Selecţionatei AJF (sub 23 de ani). Putea fi un antrenament bun, dacă organizarea nu era una proastă. S-a anunţat meciul pe „FZ”, după care a fost o tentativă să se mute la UTA. S-a mers pe strada Hunedoarei, a început încălzirea, iar la un semnal, toată lumea s-a îmbarcat în autoturisme şi s-a revenit pe „Francisc Neumann”. Meciul a început la ora 16.18, iar pe la ora 17.35, se cerea întreruperea „antrenamentului”, căci nu se mai vedea bine mingea, întunericul punând stăpânire pe meci.
Rezerve prioritare
Antrenorii „Bătrânei Doamne” au început jocul fără oamenii de bază, dorind să vadă la lucru şi „posibilii”, căci nu sunt plătiţi doar pentru a nu juca. Astfel, primul unsprezece a arătat astfel: Ioime – Miheţ, Muţ, Tânc, Suslak – Suru, Da Silva, Raţ, Diarra – Capătă, Mihalcea.
Cu aceştia în teren, UTA a fost modestă, cele mai mari ocazii aparţinând Selecţionatei AJF, Codrin Peii fiind un adevărat pericol pentru buturile lui Ioime. Aşadar, mai au de muncit cei care aspiră la un tricou de titular la UTA.
Roluri inversate
După pauză, la UTA au intrat majoritatea titularilor, care au şi făcut legea pe teren. E drept, era tot mai întuneric, cu fiecare minut ce trecea, dar aceştia au dominat clar. După doar cinci minute din mitanul secund, Pecarov a deschis scorul, iar Voiculeţ a marcat pentru 2-0, la ultima fază a meciului, prin minutul 70, arbitrul Ardelean punând capăt unui joc de verificare ce urma să intre în beznă.
UTA i-a avut în teren pe Smaranda – Calvin, Pocuca, Tânc, Neagu – Gâlcă, Ignea, Chindriş, Purece – Pecarov, Voiculeţ.
Doar 16 „ajefişti”
Selecţionata AJF a prezentat doar 16 jucători, iar antrenorul Radu George a plecat acasă, fiind bolnav. Rus – Crişan, Paşcu, Nistor, Pleşa, S. Popa, C. Popa, Stănoaia, Greholea, Rus, Peii – au fost primii unsprezece, Marius Grad trimiţându-i în teren, după pauză, pe gabor, Arsene, Burian, Kotai şi Vidak.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!