Ionuț Popa a fost „un vulcan” atât în pauză, cât și după jocul de sâmbăta trecută. S-a dus la Claudiu Marcu (Constanța) și i-a spus, nici mai mult, nici mai puțin, că „tu nu o să mai arbitrezi”.
Marcu a refuzat un penalty clar arădenilor, la faultul portarului asupra lui C. Rus, în suprafața de pedeapsă, apoi au existat două două hențuri în careu, nesancționate. Cel puțin unul a fost clar, deoarece un jucător brăilean s-a ajutat de ambele mâini să oprească mingea.
„Așa ceva nu am mai văzut. Arbitrul și-a bătut joc de noi și nu e primul, toți până acum ne-au dezavantajat în acest campionat. Nu știu dacă nu e chestie orchestrată împotriva noastră. Nu mai putem tăcea, trebuie făcut urgent ceva” – spune Ionuț Popa.
Tehnicianul a anunțat că UTA va face memoriu împotriva arbitrului Claudiu Marcu, deoarece a viciat rezultatul meciului de la Brăila, acolo unde arădenii nu au reușit să scoată decât un punct, scorul final fiind 0-0.
UTA va face memoriu împotriva arbitrului Marcu
UTA va face memoriu împotriva arbitrului Marcu
Ionuț Popa nu mai are liniște după meciul de la Brăila, contra celor de la Dacia Unirea. A vorbit, chiar și înainte de meci, spunând că „fluierașii” au făcut, parcă, front comun împotriva echipei arădene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
2
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
1
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!