„Mi-a fost teamă că vom suferi la fazele lor fixe şi nu mult a lipsit să primim gol după o astfel de fază, lucru care ne îngreuna situaţia şi era foarte, foarte greu să mai revenim. A fost, până la urmă, o victorie muncită, suferindă, dar aş fi mulţumit să mai câştigăm în acelaşi fel. Cu câte trei puncte în fiecare meci acasă, am avea o iarnă mai liniştită şi cu câteva transferuri, am privi altfel returul. Mara m-a mulţumit în parte, a muncit mult, a făcut un travaliu enorm, deşi nu a prea avut reuşite. Am jucat cu atacanţii împinşi lângă fundaşii lor centrali bazându-mă pe faptul că aceştia vor greşi până la urmă, deoarece nu pot evolua un meci întreg precum titularii. Până la urmă am izbândit, lucru cel mai important” – a declarat Marius Lăcătuş.
Trimite articolul
XBRAVO UTA !!!
BRAVO MARIUS LACATUS ! ! !