Cu ocazia „Zilei internaţionale a romilor”, pe scena Teatrului de marionete vor urca, începând cu ora 14,00, trupe de dansatori din judeţ, care cu multe alte ocazii au încântat spectatorii. Nu vor fi, însă, doar cântece şi dansuri ţigăneşti, ci şi alte surprize. Organizatorul manifestării este „Asociaţia pentru dezvoltarea economiei sociale OMINEM DELICIAE”, care anunţă că vor fi prezenţi la manifestare reprezentanţi ale instituţiilor administraţiei locale. „ În ciuda unor resentimente faţă de comportamente nelalocul lor ale unor romi, prin ţări ale Europei, Uniunea Europeană nu poate să nu recunoască plusul de valoare pe care etnia romă îl aduce patrimoniului cultural european. Nu vorbim doar despre meşteşuguri străvechi, păstrate exclusiv de către etnia romă, ci şi despre superbele cântece şi dansuri ţigăneşti, apreciate în toată lumea. Sărbătorim ziua internaţională a romilor, dar considerăm că nu este suficient să organizăm, din când, spectacole festive, ci trebuie să facem eforturi pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile de aici, din ţară, să-i consiliem, să căutăm să le asigurăm locuri de muncă şi, mai ales, acces la educaţie”, spune Petrică Ailincăi, preşedintele asociaţiei şi coordonator de proiect.
Ziua romilor, cu cântec, dans şi voie bună
Ziua romilor, cu cântec, dans şi voie bună
Joi, în sala de spectacole a Teatrului de Marionete Arad, va fi sărbătorită „Ziua internaţională a romilor”
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Constructorul a început deja asfaltarea drumului Sâmbăteni-Ghioroc, în aceste zile fiind turnat primul strat de bitum.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
Local
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
1
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3
Advertorial
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Local
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!