„Obiectivele proiectului sunt cooperarea instituţională, socializarea şi integrarea copiilor, comunicarea şi trăirea unor experienţe comune”, spune institutorul Paula Luca, unul dintre coordonatori. Etapa a cincea, dedicată zilei de 1Iunie, a constat în vizita elevilor bihoreni la Centrul Şcolar Arad. Oaspeţii au avut ocazia să cunoască instituţia, să socializeze la clubul şcolii, unde au asistat la o demonstraţie de scris-citit în limbajul Braille, să participe la jocul de cunoaştere „Hai să ne împrietenim”şi să urmărească proiecţii ale unor activităţi realizate de copiii CŞ . Pe parcursul întâlnirii au vizitat Muzeul de Ştiinţe Naturale, Muzeul de Istorie, iar în final s-au relaxat în Parcul Copiilor, au vizitat falezei Mureşului şi au servit meniuri la restaurantul McDonald s.
„Maratonul tolerantei”la Centrul Scolar
Reactualizat la:
<p>ARAD. Sub titulatura de mai sus, la Centrul Şcolar Arad, s-a desfăşurat al cincilea subproiect din proiectul interjudeţean „Fiecare este special”, derulat în parteneriat de către Centrul Şcolar şi Şcoala cu clasele I-VIII din Rieni, judeţul Bihor, sub egida celor două Inspectorate Şcolare judeţene.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
În regia Carlei Simón, filmul spune o poveste emoționantă despre familie, regăsire și maturizare.
România
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat că va păstra în integralitate programul de guvernare al Guvernului Bolojan și doar îl va actualiza în privința unor termene, subliniind că lista de miniștri pe care-i va propune va ține cont de algoritmul politic în baza căruia se va constitui noua majoritate parlamentară și pe ea trebuie să se regăsească persoane bine pregătite, care să nu poată fi contestate.
UT Arad
Oficialii clubului arădean au prezentat sponsorul pentru sezonul 2026-2027 din Superligă.
Local
„Dialogurile Universitare by UVVG” au adus în prim-plan o temă care privește viitorul demografic al României.
Local
Investiția urmărește reducerea consumului de energie și a emisiilor poluante, precum și îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi și profesori.
Local
80 de astfel de băncuțe vor fi instalate pe străzile din zona centrală și le vor înlocui pe cele vechi. Acestea vor fi livrate și montate până la finele acestui an.
Local
Turul a avut ca punct de plecare zona Primăriei și a continuat prin Podgoria, Teatru, Aradul Nou, strada Andrei Șaguna și zona UTA, având ca destinație finală Campusul Ekklesia.
Mapamond
Iranul și Statele Unite au anunțat un acord de principiu pentru a pune capăt unui conflict de aproape patru luni, fapt care deschide calea către discuții mai tehnice pe marginea problemelor spinoase, comentează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!