PITEŞTI. Cinci luptători de la CSŞ Gloria Arad, însoţiţi de prof. Răzvan Codrean, au fost prezenți, zilele trecute, la Cupa CSM Piteşti la lupte greco-romane. Toţi au urcat pe podium, după cum urmează: Șerban Codrean – aur la U10, cat. 26 kg; George Anca – argint la U15, cat. 44 kg; Luca Andreica – bronz la U10, cat. 28 kg; Dominik Kasa – bronz la U11, cat. 36 kg şi Roni Burai – bronz la U13, cat. 50 kg. În ierarhia pe cluburi, CSŞ Gloria Arad a ocupat locul 3.
Cele mai citite știri
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!