Acuzaţii grave: ”regie” şi „golănii”

De Simion Todoca
2Comentarii
Acuzaţii grave: ”regie” şi „golănii”
ARAD. Marius Gondor, candidat pentru funcţia de Inspector Şcolar General, anunţă o „ploaie” de sesizări şi plângeri penale împotriva „golăniilor” de la concursurile din educaţie.

În cadrul unei conferinţe de presă, Marius Gondor, fost inspector şcolar general, fost deputat, a ţinut să precizeze că a participat la concursul organizat de către Ministerul Educaţiei doar pentru a afla care este varianta adevărată : trăim într-un stat de drept, în care concursurile se dau pe „bune”, pe criterii de profesionalism, sau vor continua „regiile” , conform cărora câştigă, pe criterii politice, cine trebuie. „Nu aveam nici speranţa, nici dorinţa de a fi inspector şcolar general în subordinea Guvernului Victor Ponta”, spune Gondor, care a constatat că „regia” s-a consumat, iar „cercul a fost închis”, prin păstrarea pe funcţii a celor care au fost detaşaţi „în interesul învăţământului”. Cum ar putea fi în interesul învăţământului ocuparea unor funcţii de conducere de către persoane care nu au obţinut punctajul minim la concurs, este greu de priceput, spune Gondor.

Fals intelectual

Mai grav, însă, consideră Gondor, cei în cauză au comis un „fals intelectual”, pentru că, după ce au picat la examen, au semnat o retragere din concurs! Drept urmare, el a anunţat că cinci dintre cei care au candidat pentru funcţii au trimis scrisori Ministerului Educaţiei, premierului, corpului de control al primului ministru, Senatului etc, dar au înaintat şi plângeri penale împotriva celor care au organizat „regia” concursurilor. „Eu personal nu am contestat, pentru că, aşa cum am spus, nu îmi doresc să ocup o funcţie în subordinea acestui Guvern, dar au fost încălcate regulile statului de drept, au fost golănii care nu au ce căuta la Ministerul Educaţiei”, a conchis Marius Gondor.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor