ARAD. La sfârșitul lunii iunie, parcarea mall-ului a fost scena unei bătăi desprinse parcă din filme. Un bărbat a sărit cu sabia asupra altuia, secționându-i cotul. La acea vreme se specula că ar fi fost vorba despre gelozie, răzbunare, clanuri interlope rivale. Victima a suferit o intervenție chirurgicală la Timișoara, medicii reușind să-i salveze brațul, iar agresorul a fost arestat preventiv. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au încheiat rechizitoriul și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A.K. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, tulburarea ordinii și liniștii publice, port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi distrugere, toate patru aflate în concurs real.
„În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în seara zilei de 28 iunie 2014, în jurul orei 21.00, inculpatul B.A.K. însoţit de prietena sa C.B.C. s-a deplasat la Complexul comercial Atrium Mall din Arad. În timp ce aceştia urcau cu autoturismul marca BMW523 spre parcarea P4, au observat că în faţa lor rula în acelaşi sens de mers autoturismul marca Audi A4, la volanul căruia se afla persoana vătămată V.A.C. împreună cu prietena sa, martorul D.A.S. Pe fondul unui conflict anterior, inculpatul a luat din portbagajul autoturismului său o sabie, iar cu aceasta a aplicat o lovitură spre persoana vătămată care şi-a apărat capul cu braţul stâng context în care i-a fost secţionat cotul acestuia. Cum persoana vătămată a reuşit să fugă de la faţa locului, inculpatul a aplicat apoi mai multe lovituri cu sabia în autoturismul Audi A4 în care rămăsese martorul D.A.S.”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Dosarul va fi soluţionat la Tribunalul Arad.
Agresorul de la mall, trimis in judecata pentru tentativa la omor
Tentativă la omor este infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată agresorul de la mall, care i-a secționat cotul victimei sale cu o sabie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
2
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!