Au depășit targetul cu peste 45 de milioane lei

De Valentin Goran
1Comentariu
Au depășit targetul cu peste 45 de milioane lei
Procentele pe plus sunt pe placul finanțiștilor. În ceea ce privește gradul de realizare a programului de încasări, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (DGRFPT), de care ţin şi cei de la Arad, se situează pe locul doi la nivel național.

Agenția Națională de Administrație Fiscală a stabilit în sarcina DGRFPT un program de încasări care să însumeze 733.970.000 lei, programul de încasări aferent lunii iulie 2015. Astfel, totalul încasărilor la Bugetul General Consolidat a fost cu 45.682.468 lei în plus, adică un total de 779.652.468 lei.

Drept urmare, gradul de realizare a programului de încasări aferent lunii iulie 2015 a fost de 106,22 de procente. „Cu această ocazie, conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara doreşte să îşi exprime mulţumirea pentru rezultatele obţinute pe parcursul anului 2015, atât contribuabililor persoane fizice şi juridice din Regiunea 5 Vest, respectiv din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, cât şi tuturor angajaţilor instituţiei”, au declarat reprezentanții DGRFPT.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor