Au lasat violenta pentru bani

De Alin Gherasim
3Comentarii
Procesele, la Tribunal
Procesele, la Tribunal
Dosarele de pe rolul Tribunalului Arad arată că infracţiunile violente au scăzut. În schimb, au crescut cele referitoare la… bani.

ARAD. Arădenii nu mai sunt atât de violenţi, dar caută orice modalitate de a face bani uşor. Aceasta ar fi concluzia raportului întocmit de către Tribunalul Arad, raport care se referă la cauzele ajunse la judecătorii instanţei. Cei de la Tribunal au făcut o statistică referitoare la cauzele care au intrat pe rol în primele patru luni ale anului 2014 comparate cu dosarele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Între 1 ianuarie şi 30 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului Arad au fost înregistrate patru cauze având ca obiect omorul, cu două mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte violul, pe rolul instanţei arădene nu a ajuns niciun dosar cu această infracţiune. În schimb, în 2013 a existat un caz de viol judecat de Tribunalul Arad. Şi infracţiunile legate de traficul de persoane au scăzut: două au fost înregistrate anul trecut şi doar una în acest an.

În schimb, corupţia este infracţiunea care pare să înflorească în judeţul nostru. În primele patru luni ale acestui an au fost înregistrate cinci dosare cu acest obiect, faţă de patru anul trecut. O altă modalitate de a face bani uşor, respectiv traficul de droguri, este tot mai des întâlnit în Arad. Tribunalul judecă şase dosare legate de traficul de droguri, cu două mai multe decât anul trecut. Şi evaziunea fiscală este în creştere pe meleagurile arădene, în faţa judecătorilor ajungând opt dosare, faţă de şase, câte au fost în 2013. Însă, dintre toate infracţiunile, una iese în evidenţă: crima organizată. În primele patru luni ale anului trecut nu a existat niciun dosar de crimă organizată ajuns în faţa magistraţilor. Anul acesta, însă, judecătorii Tribunalului Arad s-au lovit de trei astfel de dosare.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor