Au motivat sentinta Nadasului

De Alin Gherasim
2Comentarii
Nădășenii au aflat motivarea sentinței FOTO: A.G.
Nădășenii au aflat motivarea sentinței FOTO: A.G.
Judecătorii arădeni au finalizat motivarea sentinței în cazul respingerii recursului în revizuire din cazul Nadăș.

ARAD. Tribunalul Arad a făcut publică motivarea sentinței în dosarul în care sătenii, Romsilva și Comisia Județeană de Fond Funciar au înaintat recurs la revizuire, recurs care a fost respins. În fapt, au fost înaintate mai multe recursuri, inclusiv de către familia Colțeu, cea care a moștenit peste 8.700 de hectare de teren reprezentând extravilanul localității, dar și bucăți de teren din interiorul satului.

Magistrații Tribunalului Arad au respins, în bloc, toate recursurile la revizuire, așa că sentința din 2006, când familia Colțeu a „primit” de la Judecătoria Ineu pământurile, rămâne în vigoare. Din cele arătate de judecători în motivarea sentinței, se pare că înscrisurile noi prezentate în fața instanței nu au putut demonta sentința din 2006 și asta pentru că, spun magistrații Tribunalului Arad, nu au fost datate și semnate. Iar cum documentele cu pricina nu pot fi identificate ca dovezi indubitabile, judecătorii nu au respins sentința din 2006.

Actele la care se face referire reprezintă documentele întocmite în momentul vânzării acțiunilor societății Forestiera Nadăș către Statul Român. În cazul în care aceste documente ar fi fost admise de instanță, sentința prin care familia Colțeu a fost împroprietărită cu peste 8.700 de hectare ar fi fost demontată. Și asta pentru că terenul nu mai aparținea urmașilor grofului maghiar, primul proprietar al satului Nadăș.

Alte tentative

Chiar dacă acest recurs la revizuire a fost respins, nădășenii trăiesc în continuare cu speranța de a-și recăpăta satul înapoi. Și asta pentru că Prefectura a înaintat o nouă cerere de revizuire la sentința din 2006, anunțând că are documente noi care pot demonta hotărârea de acum șapte ani.

Şi interpelările

În plus, senatorul Valer Marian a făcut o interpelare la Ministerul Justiției prin care cere un control al Inspecției Judiciare din cadrul CSM, control care vizează sentințele date în favoarea familiei Colțeu în cazul Nadăș. Ieri, deputatul Mihăiţă Calimente a intervenit şi el pe subiect.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor