25. ianuarie 2012 11:42; Reactualizat la: 25.01.2012 11:44


Au tras chiulul patru ani

Au tras chiulul patru ani
Scris de JA.M.A. - ARAD. Peste 800 de copiii care vor începe clasa I sau pregătitoare anul viitor nu au făcut probabil nici o zi de grădiniţă.

Un simplu calcul matematic făcut de către Inspectoratul Şcolar Arad a dus la constatarea că cel puţin 800 de copii din judeţul Arad nu au fost înscrişi în nici o unitate de învăţământ preşcolar dar trebuie de anul viitor să se prezinte la şcoală, fie în clasa pregătitoare, fie direct în clasa I, în funcţie de vârstă. Diferenţa de 800 a fost dată de numărul de copii înregistraţi în evidenţele statisticii arădene şi numărul celor înscrişi la grădiniţă în ultimul an.

„Acest lucru este posibil pentru că, în acest moment, grădiniţa nu face parte din învăţământul obligatoriu, ceea ce lasă loc unor asemenea situaţii. Evident că nu este cea mai bună decizie din partea unui părinte, dar este legală. Pentru aceşti copii acomodarea la viaţa organizată de şcolar va fi mult mai dificilă şi în cele mai multe cazuri învăţătorii trebuie să se ocupe mult mai mult de ei”, a precizat Mirela Aldescu, inspector şcolar general la IŞJ Arad.

Motivele pot fi de natură socială, starea precară finaciară a părinţilor, comoditatea sau lipsa unei grădiniţe în sat, corelată de refuzul de a-şi trimite copilul în localitatea vecină. Sau poate fi efectul exodului părinţilor în ţările europene. O parte din copiii care stau o vreme prin Spania sau Italia sunt readuşi în ţară la vârsta şcolară şi vor aparea în statisticile învăţământului arădean.

Anul şcolar 2012-2013 va fi primul din cei 10 ani de învăţământ obligatoriu pentru aproximativ 7. 000 de elevi, din care aproape 4.000 vor începe clasa I şi puţin peste 3.000, clasa pregătitoare.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
A cazut cu masina intr-un canal
ARAD. Un şofer arădean a căzut cu maşina într-o gură de canal a cărui capac a fost furat cu o noapte înainte. mai multe »
I-a uitat trenul in gara
ARAD. Zeci de călători au rămas pe peroane, după ce un tren a plecat de la altă linie decât cea la care era anunţat. mai multe »
Au concediat avocatii inainte de proces
ARAD. Poliţiştii de pe DN 7 prinşi cu „mita-n sac” în urmă cu doi ani de zile şi care au fost condamnaţi de [...] mai multe »
Tomograf nou la Spitalul Judetean
ARAD. Spitalul Judeţean Arad a achiziţionat un computer tomograf nou-nouţ pe un proiect european. mai multe »
Se lauda cu Aradul
ARAD. Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, care a rezistat în funcţie patru luni de zile, a întocmit [...] mai multe »
Si-a dat duhul pe marginea drumului
ARAD. Un bărbat de 46 ani a murit pe marginea drumului după ce a suferit un stop cardio-respirator. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou