Boloş, înapoi în închisoare

De Alin Gherasim
4Comentarii
Boloş, înapoi în închisoare
Boloş, înapoi în închisoare
Judecătoarea şpăgară Floriţă Boloş a fost trimisă înapoi după gratii de către Tribunalul Arad.

S-a terminat bucuria fostei judecătoare Floriţă Boloş. La aproape o lună de zile de la momentul în care Judecătoria Arad a decis că şpăgara Boloş poate fi lăsată în libertate, magistraţii Tribunalului Arad au întors decizia primei instanţe. Luni, 14 septembrie, a avut loc termenul la care s-a judecat contestaţia înaintată de DNA faţă de decizia Judecătoriei Arad. Iar judecătorii Tribunalului au admis contestaţia. „Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 1759 din 19 august 2015, pronunţată de Judecătoria Arad, pe care o desfiinţează în întregime. Respinge propunerea de liberare condiţionată a condamnatei Boloş Floriţa din executarea pedepsei de 4 ani închisoare”, a decis Tribunalul Arad. În aceeaşi soluţie apare un cuvânt care taie orice speranţă a Floriţei Boloş: definitivă. Decizia Tribunalului Arad este definitivă şi nu mai poate fi atacată.

A doua oară

Floriţă Boloş, fostă judecătoare la Judecătoria Ineu, condamnată la patru ani de închisoare pentru luare de mită, trece a doua oară de la agonie la extaz. Anul trecut Boloş a cerut pentru prima oară liberarea condiţionată. Şi atunci colegii ei de la Judecătoria Arad au admis cererea înaintată de condamnată. La fel ca şi acum, Tribunalul Arad a desfiinţat în întregime decizia Judecătoriei şi a decis că Boloş va mai sta după gratii. Exact la fel s-a întâmplat şi acum.

La anul

Judecătorii Tribunalului Arad au decis că o nouă rediscutare a situaţiei condamnatei Floriţă Boloş va putea fi luată în considerare de abia după data de 15 mai 2016.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor