Brahms și Rahmaninov în concertul de joi

De Monica Ardelean
Brahms și Rahmaninov în concertul de joi
ARAD. Două capodopere ale muzicii clasice: Johannes Brahms, Variaţiuni pe o temă de Haydn op.56 și Simfonia I în do minor op. 68 a sunt cuprinse în concerul simfonic de joi seara.

Dirijorul Cristian Neagu, cel care se va afla la pupitrul dirijoral îl are ca ca invitat pe pianistul Daniel Goiţi. Tema pianistică a programului, care completează tabloul brahmsian este un alt celebru do minor, Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov, finalizat la răspântia dintre două secole, XIX şi XX, ca ópus de cotitură pentru pianistica momentului.

Pianistul este câştigătorul ediţiei din 1991 al Concursului internaţional George Enescu, unde i-au fost acordate premiul I şi titlul de laureat, premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări franceze pentru pian şi premiul pentru cea mai valoroasă prezentare în concurs dar şi al ediţiei din 1992 al Concursului internaţional Arthur Schnabel de la Berlin. A susţinut concerte şi recitaluri în cele mai mari oraşe muzicale ale României și ale lumii: Viena, Graz (Austria); Berlin, Brandenburg, Bayreuth, Zangberg, Augsburg, Bamberg (Germania); Tokio, Yokohama (Japonia); Tel Aviv (Israel); Caen, Marsilia, Paris, Strasbourg (Franţa), Alabama (SUA), Rethymno (Grecia), Budapesta, Pecs (Ungaria).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase