Bugetul l-au votat, pensiile, nu

De Simion Todoca
2Comentarii
Ioan Cristina, Eusebiu Pistru, Flavius Măduţa
Ioan Cristina, Eusebiu Pistru, Flavius Măduţa
Parlamentarii arădeni ai PNL Arad şi social democratul Flavius Măduţa nu au votat pensiile speciale pentru deputaţi şi senatori.

Toţi parlamentarii arădeni au votat bugetul pe 2016, dar nu la fel au decurs lucrurile în cazul votării pensiilor speciale. În ciuda faptului că parlamentarii PNL au ieşit din sală, legea a trecut fără probleme, astfel că va merge la promulgat, iar preşedintele nu mai poate refuza promulgarea. Parlamentarii arădeni ai PNL susţin că, la fel ca şi conducerea partidului, sunt împotriva acordării de pensii speciale, însă partidele din fosta coaliţie guvernamentală au majoritatea.

Ioan Cristina, senator PNL Arad

„Noi am ieşit din sală, pentru a demonstra clar că nu avem nicio legătură cu această lege. Nu spun că nu trebuia găsită o soluţie pentru ca perioada lucrată ca parlamentar să aducă un plus la pensie, dar ceea ce s-a votat mi se pare prea mult. Într-adevăr, însă, nu era normal ca perioada în care ai fost parlamentar să nu fie considerată vechime, mai ales că plăteşti toate contribuţiile, conform salariului”

Eusebiu Pistru, deputat PNL

„Nu am participat la vot, dar, chiar dacă am fi fost toţi parlamentarii PNL în sală şi am fi votat împotrivă nu am fi putut influenţa rezultatul. Dincolo de poziţia partidului, personal am declarat întotdeauna că sunt împotriva acestor pensii speciale. Vom vedea ce decizie va lua Curtea Constituţională, în urma sesizării pe care o va depune PNL. Părerea mea este că la o verificare atentă se pot identifica elemente neconstituţionale”

Flavius Măduţa, deputat PSD

„De-a lungul anului cred că am răspuns de vreo zece ori la întrebări pe această temă. Aşa cum am spus mereu, mă bazez pe munca mea pentru ca la bătrâneţe să am o pensie îndestulătoare şi nu sunt de acord ca parlamentarii să aibă pensii speciale. Pe de altă parte, am analizat multe cazuri, iar, în parte, trebuie să iau în seamă argumentele întemeiate şi logice ale unor colegi. Tocmai de aceea, nu am participat la vot, dar dacă aşi fi participat aşi fi votat abţinere”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor