Casă pentru tinerii care au părăsit sistemul de ocrotire

De Diana Dutu
Centrul are o suprafaţă de aproximativ 450 mp, distribuiţi pe două nivele FOTO: D.D.
Centrul are o suprafaţă de aproximativ 450 mp, distribuiţi pe două nivele FOTO: D.D.
Un sprijin nepreţuit pentru tinerii de până la 27 de ani, fără familie şi fără nicio perspectivă.

Şansă pentru tinerii care au ieşit dintr-o instituţie de ocrtoire şi nu au unde să locuiască. Centrul social cu destinaţie multifuncţională de pe strada Tarafului din Arad îi aşteaptă cu braţele deschise. Cei care ajung aici beneficiază de servicii de cazare, servicii de consiliere, dar şi sprijin în orientarea profesională şi angajarea în câmpul muncii.

Condiţii

Tinerii interesaţi să-şi stabilească rezidenţa la Centrul social cu destinaţie multifuncţională trebuie să îndeplinească nişte condiţii. Ne oferă detalii Oana Pârvulescu, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (instituţie în subordinea căreia se află centrul de pe Tarafului): „Tinerii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 27 ani, la data internării şi să provină din sistemul de protecţie a copilului din judeţul Arad – instituţii publice sau ONG-uri. Vor fi acceptaţi tinerii care nu-şi cunosc familia naturală sau nu pot fi reintegraţi în familia naturală ori extinsă. Un alt criteriu de selecţie pe care îl avem în vedere ţine de capacitatea tinerilor de a se gospodări singuri.”

Cei interesaţi să beneficieze de serviciile oferite în Centrul social cu destinaţie multifuncţională de pe strada Tarafului îşi pot depune dosarele la sediul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, Biroul de integrare socială pentru copii şi tineri, de luni până joi, între orele 8.00-17.00, iar vineri între orele 8.00-14.00. Informaţii suplimentare se pot obţine la următoarele numere de telefon: 0257-270582 sau 0724-334611.

Funcţional

Centrul de pe Tarafului a fost construit printr-un proiect finanţat de Banca Mondială, în valoare totală de 488.771 euro. Investiţia a fost inaugurată în vara anului trecut, însă, din lipsă de personal, centrul a devenit funcţional de-abia în acest an.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase