Cine mai citeste Eminescu?

De Vasile Filip
Poetul Vasile Dan FOTO: V.F.
Poetul Vasile Dan FOTO: V.F.
Despre Eminescu și lectură, cu scriitorul Vasile Dan, preşedintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România.

Chiar aşa: cine mai citeşte azi Eminescu?

Vasile Dan: Întrebarea pare scandaloasă, deşi, cu toată cruzimea ei, totuşi nu e. „Cine mai citeşte Eminescu astăzi?” s-ar putea scurta şi mai tare: „Cine mai citeşte astăzi?”. Asta nu mai pare scandaloasă. E o criză a lecturii, cum ar veni, a lecturii cărţii pe hârtie care, vezi Doamne, ar scuza citirea însăşi a lui Eminescu. Mi s-ar mai putea spune că în casele noastre, în intimitatea lor, nu mulţi mai ţin şi citesc cărţi. Acesta e contextul care ar scuza îndepărtarea noastră de Eminescu. Ar scuza-o, dar nu ar motiva-o. Englezii nu se leapădă, e de neimaginat asta, de Shakespeare. Spaniolii de Cervantes. Italienii de Dante Aligheri. Ruşii de Dostoievski, Tolstoi ori Puşkin. Ungurii de Petofi ş.a.m.d. Aşa că eu cred că răceala, indiferenţa, nepăsarea noastră faţă de Eminescu, care este expresia sublimă a sufletului nostru, faţă de marea sa poezie (dar şi „proză politică”) e consecinţa unui dureros impas, ca să nu spun rătăciri sufleteşti colective. Niciodată de la moartea lui (din 1889) indiferenţa românilor faţă de poezia lui Mihai Eminescu n-a fost mai mare, mai cinică precum acum. Dacă intri într-o librărie, presupunând că ea mai există, şi nu a falimentat deja precum „Ioan Slavici”, cea mai importantă din Arad, şi vei întreba: câţi clienţi are Eminescu pe zi, pe săptămână, pe lună, pe an?, vei fi şocat de răspuns. Dacă, mai departe, te interesează profilul cititorului eventual al lui Eminescu, uimirea creşte proporţional: ceva elevi, ceva profesori obligaţi profesional, ceva studenţi. Cam atât.

Poate şi poezia lui Mihai Eminescu e una de secolul 19, datată. Desigur sublimă, romantică, genială, dar care vorbeşte mai puţin unei sensibilităţi noi, actuale, postmoderne, din era calculatorului, Internetului, facebook-ului, ubicuităţii în comunicare, integrării, grosso modo, a culturilor naţionale într-un mixtum universal, a globalizării?

Vasile Dan: Poezia lui Eminescu, în afara unor romanţe, vulgarizate, îşi păstrează puritatea neatinsă, dintâi în expresie şi idee. Să citim numai pe aceasta, scurtă, o nestemată: „Peste vârfuri trece lună/ Codru-şi bate frunza lin,/ Peste ramuri de arin/ Melancolic cornul sună.// Mai departe, mai departe,/ Mai încet, tot mai încet,/ Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte.//De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine întorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vreodată?” (Peste vârfuri). Să nu mai amintim de poezia lui postumă pe care Ion Negoiţescu o numeşte plutonică, adică de o adâncime insondabilă precum la Novalis, Brentano, Jean Paul, Holderlin. Genii întunecate şi neliniştite. Problema nefrecventării astăzi a liricii eminesciene nu e la ea, nici în schimbarea gustului public ori paradigmei, canonului liric în secolul XXI, ci, simplu spus, în tocirea sensibilităţii noastre, în indisponibilitatea noastră funciară astăzi la frumos, la idee, la empatie ideatică, confiscaţi fiind de nebunia agoniselii, a lăcomiei după bani şi pofte exclusiv fiziologice. În publicistica lui găsim texte politice de o actualitate şocantă precum n-ar fi trecut de la scrierea şi publicarea lor peste 150 de ani.

Cum ar putea fi omagiată mai potrivit ziua de naştere a lui Eminescu?

Vasile Dan: Prin lectura marii, splendidei lui poezii, cum altfel? În intimitatea fiecăruia, a căminului personal. În săli de lectură. În teatru. În cafenele literare, de ce nu? În biblioteci. În şcoli. În universităţi (nu doar în cele umaniste, de umanioare). Chiar pe Internet. Pe facebook. Redescoperirea lui ar fi o sursă, atât de necesară, vitală de aer proaspăt în atmosfera publică toxică de azi în care tensiunea, nevroza politică ne-a luat pe toţi prizonieri. De dimineaţa până seara. De luni până duminică. Atrofiindu-ne sufleteşte. E cazul să ne trezim măcar în această zi de 15 ianuarie. Vom fi, vă asigur, aşezaţi în altă dimensiune. Cea a valorilor trainice.

Eminescu

„Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumit cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate…” (I. L. Caragiale despre Eminescu)

„E cazul să ne trezim măcar în această zi de 15 ianuarie”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !