„Am vrea să atragem atenţia asupra faptului că în Arad există sute de copii şi tineri care nu au resursele financiare necesare practicării sportului de performanţă. După ce am pierdut stadioanele CFR- ASTRA şi Strungul acum prin taxele impuse de Primărie îngrădim posibilitatea unor jucători în special la grupele de copii şi juniori să mai poată practica fotbalul sau alte discipline sportive. Menţionăm că reprezentantul nostru în CLM consilierul Camelia Răsunoiu a votat împotriva acestui proiect de hotărâre tocmai pentru a sprijini familiile acestor spotivi care au fost lovite şi ele de măsurile politico-administrative aberante luate de PD”, a declarat Purcaru, în cadrul conferinţei de presă, susţinută alături de consilierul Camelia Răsunoiu şi prof.dr. Virgil Valea, membru în Comitetul Executiv al organizaţiei PC Ghioroc. Acesta a dorit să exprime nemulţumirea cetăţenilor din Ghioroc faţă de intenţia CJA de a demola celebra „ciupercă” din localitate, privită ca un reper istoric, care ar putea fi folosit în scop turistic, fie ca un mic muzeu, fie ca punct de informare turistică sau chiar ca restaurant.
Conservatorii vor sport gratuit
Reactualizat la:
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, protestează împotriva taxelor impuse de către Primărie pentru folosirea bazelor sportive, votate în CLM.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Extrema va bifa al treilea său sezon la echipa de pe Mureș și va încerca să prindă mai multe meciuri în teren, după ce în precedentele două sezoane a avut probleme cu accidentările.
Mapamond
Toate statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord cu deschiderea primului cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri seară președintele Consiliului European, Antonio Costa, transmite Reuters.
România
Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz.
UT Arad
Călin Bibarț a confirmat întâlnirea avută în această săptămână cu omul de afaceri israelian Aviv Eissat, tatăl jucătorului Lisav Naif Eissat.
1
Local
O investiție de peste 200 de milioane de lei va fi demarată în următoarele săptămâni, urmând ca la final noul CET Hidrocarburi să fie legat de punctele termice prin magistrale noi.
2
România
Rata de ocupare a forţei de muncă în România este o catastrofă, iar presiunea va creşte după ce generaţia decreţeilor se va pensiona în perioada 2032 - 2034, consideră ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, care asigură şi interimatul la Ministerul Muncii.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!