Prejudiciul a fost recuperat, tânărul fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Furt de 1.000 de lei la Neudorf
Un tânăr în vârstă de 20 de ani este bănuit de poliţiştii Postului de Poliţie Zăbrani că în perioada 16-20 mai, ar fi pătruns prin spargerea unui geam, într-un depozit de pe raza localităţii Neudorf, de unde ar fi furat o bicicletă, produse electronice şi îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!