Potrivit documentelor ataşate licitaţiei, „linia de credit în valoare de 5.280.000 de lei este necesară pentru finanţarea cheltuielilor eligibile pentru contractele <Construcţia drumului de legătură Csanadpalota-Nădlac prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria România> şi <Modernizarea şi extinderea corpurilor de clădire, amenajarea şi dotarea cu echipamente TIC a Grupului Şcolar Josef Tajovsky Nădlac>”. Reprezentanţii Primăriei Nădlac anunţă că durata contractului (termenul de finalizare) este de 36 de luni de la data atribuirii contractului. Toate firmele care participă la această licitaţie vor trebui să ofere o garanţie de 30.800 de lei. În schimb, nu va putea participa la licitaţie chiar oricine. Potrivit documentelor, numărul minim preconizat de oferte primite este 3, iar numărul maxim a fost stabilit la 5 oferte. Câştigătorul va fi desemnat cel care va acorda împrumutul cu cea mai mică dobândă, care va duce la un preţ cât mai scăzut ce urmează să fie suportat de către administraţia locală din Nădlac. Ofertele vor putea fi depuse până în data de 7 mai.
Imprumut de milioane la Primaria Nadlac
Reactualizat la:
ARAD. Nu îşi permit din fondurile proprii, aşa că au apelat la un credit. Este vorba despre şefii administraţiei locale din Nădlac, oraşul de pe graniţă al judeţului nostru. Iar pentru a prinde o ofertă cât mai bună, cei din Nădlac au organizat o licitaţie, încercând să trezească interesul a cât mai multor instituţii bancare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!