Întâlnirea se va desfăşura cu începere de la ora 17,30 şi va dura circa o oră, timp suficient ca Iohannis să le explice aleşilor PDL şi PNL ce doreşte să facă dacă va ajunge preşedinte al României şi de ce merită ca aceştia să îi aducă voturi. După reuniune, la ora 19,00, într-o altă locaţie, candidatul ACL pentru Preşedinţia României va avea o întâlnire privată cu oameni de afaceri din Arad, iar apoi se va întâlni cu cetăţenii Aradului, în cadrul unei scurte plimbări prin oraş.
Intalnirea cu Iohannis- la ExpoArad
ARAD. Locaţia aleasă pentru a găzdui întâlnirea lui Klaus Iohannis cu activul Alianţei Creştin Liberale este ExpoArad. Ceea ce arată că, şi de această dată, va fi o demonstraţie de forţă, la care vor fi prezenţi sute de oameni, de la toate organizaţiile din judeţ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
7
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
5
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!