„Lovitură de teatru” la Pâncota. Şoimii pleacă azi!

De Leo Sfara
Ionuţ Popa
Ionuţ Popa
Se pare că nimănui nu-i place să-şi strice imaginea, iar conducătorii de la Şoimii şi-au dat seama că o plecare în ziua meciului este, totuşi, de neconceput.

După câteva telefoane între „cei mari”, s-a decis ca deplasarea să se facă joi, iar jucătorii nu vor intra, în acest fel, direct din autocar în teren (dacă aveau şosea liberă până la Mediaş era timp de prânz şi poate puţină odihnă, dar apoi „şoimii” din teren consideram că erau pradă uşoară pentru medieşeni).
„Da, s-a schimbat ziua deplasării, mergem la Medias azi, la ora 15.30” – ne-a declarat Sorin Tarcea, directorul sportiv de la Şoimii Pâncota. Şi încă ceva: dacă vă gândiţi că Gaz Metan a cerut devansarea meciului, vă înşelaţi. Cei care au cerut să se joace vineri au fost pâncotanii, iar jucătorii şi cei din staff au aflat abia miercuri motivele pentru care s-a cerut ca partida să fie vineri. Iar ea nu are absolut nimic în comun cu clubul…

„Mă tem că nu-i pot motiva”

Antrenorul principal al pâncotanilor, Ionuţ Popa (foto) ne-a declarat: „Ne aşteaptă un meci dificil, întâlnim o echipă bună, plus că nu ştiu cum putem trece peste «momentul Baia Mare». Mă tem că nu-i pot motiva pe jucători. Ştiţi bine ce-i motivează, banul. Iar eu nu le pot vorbi despre aşa ceva. Bine că nu mai plecăm în ziua meciului, aşa cum era stabilit, vă daţi seama ce era. Dragalina şi Pascariu vor fi absenţi, iar semne de întrebare avem la Fuchs, Ad. Rusu, Pirtea şi A. Mihai”.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase