Luca vrea un muzeu al Aradului

De Simion Todoca
10Comentarii
Luca vrea un muzeu al Aradului
© Ciprian Luca Foto: JA
Candidatul independent la Primăria Aradului, Ciprian Luca, spune că municipiul ar trebui să-şi conserve istoria.

Arădenii ar trebui să aibă posibilitatea de a cunoaşte trecutul Aradului, iar acest deziderat s-ar putea împlini prin înfiinţarea unui muzeu, este de părere Ciprian Luca.

„Necesitatea unui muzeu municipal vine și din faptul că, la ora actuală, nu există un loc special destinat pentru valorile trecutului urbei noastre. Sunt, evident, spații muzeale începând cu Muzeul Județean cu secțiile sale, până la expozițiile memoriale ale Corifeilor Marii Uniri sau ale unor personalități culturale ale Aradului însă eu consider că se impune găsirea unei soluții pentru organizarea unui muzeu dedicat chiar municipiului Arad și tradițiilor sale. Există în Arad spații care sunt potrivite acestui scop cum este, de exemplu, Casa Hirschl sau, de ce nu, clădirea MARTA care se pretează pentru organizarea unui muzeu al științei și tehnicii arădene. Dar sunt convins că mai sunt și alte variante posibile. Fac apel la toți cei interesați de punerea în practică a acestei inițiative să vină cu propuneri, pentru că ideea unui muzeu al municipiului Arad este una care trebuie să unească spiritele în mod constructiv, nu să dezbine. Arădenii merită să își cunoască și să își respecte istoria, tradițiile, personalitățile care au făcut cinste Aradului și de aceea constituirea unui Muzeu Municipal este, în opinia mea, cea mai potrivită soluție”, spune Ciprian Luca.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor