Mai avem loc de datorii

De Alin Gherasim
Mai avem loc de datorii
ARAD. Un raport al Ministerului Finanțelor arată faptul că, la nevoie, atât Consiliul Județean Arad, cât și Primăria Municipiului Arad, se mai pot îndatora.

Potrivit datelor deținute de către cei de la Finanțe, Județul are o datorie ramburasbilă (împrumuturi) de 72,03 milioane de lei, adică 14,86 la sută din totalul veniturilor. În tot acest timp, Primăria a accesat credite în valoare de 111,18 milioane de lei, adică 12,93 la sută din veniturile calculate. Asta în condițiile în care legea le permite autorităților publice locale și județene să se îndatoreze până la un maxim de 30 la sută din veniturile calculate. Ca și o pată de culoare, la nivel național, toate primăriile și consiliile județene din țară au împrumutatîn anul 2012 suma de 5,8 miliarde de lei, adică aproximativ 1,3 miliarde de euro. Pe lângă băncile comerciale de la noi din țară, autoritățile s-au mai împrumutat de la băncile europene de investiții și de reconstrucție.

CITESTE SI:

Primarii cu datorii la profesorii din scoli



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !