ARAD. „Nu vă lăsați înșelați de escroci!” este sfatul polițiștilor arădeni. În zadar însă. Alți trei arădeni au fost escrocați prin metoda „accidentul”. În toate aceste situații, escrocii au fost identificați și s-au ales cu dosare penale. Este vorba de deținuți încarcerați în diferite penitenciare ale țării. Faptul că cei trei păgubiți la care facem referire sunt din Arad, este o coincidență. Deținuții alegeau la întâmplare nume din cartea de telefoane și sunat. Cereau 2.000 de lei, 5.000 de lei sau 5.000 de euro sub pretextul că rude apropiate celor pe care îi sunau au fost implicate în accidente și că acestea aveau nevoie de aceste sume de bani. Păgubiții din Arad au depus plângeri la Poliție, astfel că escrocii au fost identificați.
„Înainte de a vă oferi ajutorul aveţi în vedere că, în cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică, ele nu sunt legale!”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Poliţiştii recomandă, în ciuda reacţiei emoţionale de moment, să nu se dea curs solicitărilor primite prin telefon din partea unor persoane necunoscute. Suntem sfătuiţi să verificăm informația apelând ruda despre care se spune care ar fi fost implicată în accident sau alte persoane apropiate acesteia și astfel să ne convingem dacă situația prezentată prin telefon se dovedește a fi reală sau nu.
Metoda „accidentul” revine. Vezi sumele cerute de escroci
Sfaturi peste sfaturi în zadar! Arădenii se lasă păcăliți în continuare de metoda „accidentul”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!