Actuala clasă politică are în componenţă oameni de o calitate morală şi intelectuală extrem de îndoielnică. Iar dacă privim în urmă, acest adevăr prinde contur sub umbra unor tuşe groase. Astăzi, politica nu mai este un tărâm pe care se confruntă convingeri, idei, idealuri. Nu mai este teritoriul oamenilor cu papion. Crezul politic este o poveste despre care puţini, foarte puţini îşi mai amintesc.
La începutul anilor 90′, aveam o clasă politică de calitate. Aveam oameni care au intrat în politică pentru a servi unui crez. Oameni care se puneau în slujba ţării lor, nu oameni porniţi să sugă sângele patriei şi, astfel, s-o vlăguiască. Era un Corneliu Coposu, om de o calitate morală ireproşabilă. Erau Ion Raţiu, Amedeo Lăzărescu, Alexandru Paleologu, Radu Câmpeanu, Ion Diaconescu Gabriel Ţepelea… Toţi, oameni cu un crez politic, cu o tablă de principii după care se ghidau în viaţa de zi cu zi. Niciunul nu îşi punea problema, nedemnă, unui profit personal de pe urma politicii. Putem să îi adăugăm aici şi pe Ion Iliescu, Ilie Verdeţ, Silviu Brucan, Adrian Păunescu – comunişti, dar nu oportunişti, nu inşi care să renunţe la convingeri pentru a profita de pe urma exerciţiului politic. Politica românească avea destui oameni oneşti, de calitate, fapt demonstrat şi de dezbaterile asupra devenirii României, inclusiv cele din incinta Parlamentului.
Acum? Nu mai există crez politic. Nu mai există politicieni „idealişti”. Astăzi, politica este un El Dorado al oportuniştilor. Este „profesia” pe care şi-o aleg oamenii incapabili să prospere altfel în viaţă, pe seama pregătirii lor. Iar acolo unde nu există un crez – în cazul de faţă, un crez politic – totul devine legitim, admisibil. Este amoralitatea oamenilor care nu îl au pe Dumnezeu. Pentru care nu există Binele şi Răul. Dacă Dumnezeu nu există, „Totul e îngăduit”, spunea Ivan Karamazov. Sigur, politicienii noştri nu şi-au pierdut vremea citindu-l pe Dostoievski. Ei sunt amorali pentru că nu ştiu ce e bunul simţ. Şi pentru că nu au frică în faţa lui Dumnezeu!
