O firmă din Arad, cel mai mare benzinar particular din România

De Diana Dutu
Reactualizat la:
3Comentarii
O firmă din Arad, cel mai mare benzinar particular din România
ARAD. Afacerea arădenilor a crescut de 45 de ori în cinci ani, ajungând anul trecut la aproape 440 de milioane de lei.

Se autodefinesc ca „o companie tânără, cu baze financiare solide şi management eficient, care introduce în mod inteligent pe piaţă o nouă soluţie automatizată de alimentare cu carburant”. Obiectul de activitate al firmei Smart Diesel este vânzarea de motorină către transportatorii mici şi mijlocii, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Compania, care are sediul în Arad, deţine 80 de staţii de alimentare, pe teritoriul României, dar şi în Austria, Slovenia, Belgia, Spania, Franţa, Germania, Cehia, Ungaria şi Luxemburg. Şi are de gând să se extindă în alte ţări europene, astfel încât la sfârşitul anului să acopere 90% din nevoile de alimentare cu combustibil ale clienţilor.

Afacerea arădenilor a crescut, în perioada 2010-2014, de 45 de ori! Anul trecut, compania a înregistrat un business de 438,9 milioane de lei, în creştere cu aproape 20% faţă de 2013. Potrivit zf.ro, Smart Diesel devine, astfel, cel mai mare benzinar particular din România dacă se iau în considerare firmele care au ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate.

Cine se află în spatele acestei afaceri de succes? Aflăm răspunsul cu ajutorul celor de la zf.ro: cel mai mare acţionar al Smart Diesel este o altă companie, Transport Service Group, dar şi mai multe persoane fizice, Daniel Imbre, Ovidiu Ioan Andrieş, Petru Fărcaş, unele dintre ele regăsindu-se şi în acţionariatul Transport Service Group.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor