O istorie traita la UAV

De Monica Ardelean
O istorie traita la UAV
ARAD. O sală arhiplină, multe oficialități, prieteni ai Universității „Aurel Vlaicu” au venit la lansarea unui volum în care istoria de 40 de ani a universității arădene de stat este redată comunități academice și urbei.

Apărută în condiții grafice de excepție la Editura Palimsest, editură premiată de prestigioasa editură a Academiei Române, cartea a fost considerată, de cei care au vorbit despre ea, un demers curajos, necesar și obligatoriu.

Oficialități, prieteni

Au vorbit despre carte, sau doar despre autori, oficialitățile locale: prefectul Cosmin Pribac, subprefectul Radu Stoian, primarul Gheorghe Falcă, președintele CJA Nicolae Ioțcu și directorul Centrului Cultural Ana Maria Dragoș care au punctat, fiecare în stilul propriu, evoluția universității în cei 40 de ani, importanța continuării acestui trend ascendent pentru județul Arad. Cu puțin mai multă căldură poate și pentru că fac parte sau au făcut parte din această istorie au avut scurte intervenții actualii profesori pentru care volumul descrie o parte din viața lor. „Mă bucur că pot face parte din această istorie de 40 de ani şi că această carte se va găsi pe rafturi şi generaţiile viitoare o vor putea citi”, prorectorul UAV, Alina Zamfir. „Îmi pare foarte bine că de 7 ani fac parte din familia UAV şi că de 7 ani am construit atât cât am putut această istorie trăită”, prorectorul Florentina Muntean; „Cele două cărţi sunt două daruri despre o istorie trăită şi muncită, de la primul rector, până în prezent.40 de ani nu sunt mulţi, dar sunt extrem de importanţi pentru construirea unei temelii”, spunea profesorul Anton Ilica. „Un eveniment care aduce istoria în contemporaneitate, care ne onorează și care va fi, peste ani o mărturie a evoluției acestei universități” consideră rectorul UAV, Ramona Lile.

Vocea autorilor

Autorii nu au vorbit prea mult despre cartea lor, poate doar o destăinuire a motivelor care au dus la colaborarea lor „Am apelat la Andrei Ando pentru că autorul trebuie să fie un om din afară, dar şi dinăuntru, un om care să se poată detaşa, un om care a urmărit, și din ipostaza de jurnalist, istoria UAV” mărturisea Lizica Mihuț, președintele UAV. Andrei Ando a făcut un elogiu președintelui UAV „Sunt deosebit de onorat că, în calitate de produs al acestei Universităţi îmi pot asocia numele cu cel al doamnei Lizica Mihuţ. Când doamna Lizica Mihuţ a preluat această universitate, au trebuit concediaţi câţiva portari, ceva mai târziu a fost ameninţată cu desfiinţarea, iar faptul că astăzi suntem aici o datorăm doamnei Lizica Mihuț” declara Ando. 

Donații

Cu sprijinul Centrului Cultural Județean Arad, cartea va ajunge pe rafturile Bibliotecii Județene, precum și la principale instituții de cultură și învățământ arădene.

UAV a intrat in noul an universitar 

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !