Pansament pentru moral

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
foto Calin Andra
foto Calin Andra
Marţi seară, în „congelatorul” din Sala Sporturilor, Univ Goldiş ICIM a trecut, fără emoţii, de CSM Satu Mare.


ARAD. Îmbrăcaţi ca afară, cei mai fideli dintre fanii Univ Goldiş ICIM Arad au tremurat alături de favorite, marţi seară, în „congelatorul” din Sala Sporturilor. Temperatura scăzută, deloc propice sportului de performanţă – aşteptăm cu interes explicaţiile celor îndreptăţiţi – , le-a obligat pe jucătoare să alerge necontenit şi, uneori, să-şi sufle în pumni pentru a se încălzi.

Dorind să şteargă impresia lăsată în eşecul din Cetatea Unirii, Monica Brosovszky et company au făcut o primă repriză foarte bună, pe placul suporterilor. Atât apărarea, cât şi atacul au funcţionat eficient timp de 15 minute, de la 7-12 (min. 4), ajungându-se la un neverosimil, 56-24 (la pauza mare).

Evoluţie oscilantă

La adăpostul avantajului liniştitor, fetele noastre nu au mai repetat prestaţia din prima repriză. Mai mult, au existat momente de derută în defensivă, Adams fiind de neoprit în atac, spre nemulţumirea antrenorului Jose Araujo. În schimb, la capitolul aruncări de la mare distanţă am stat mai bine ca de obicei (8 din 26), victoria venind ca o consecinţă logică a celor petrecute pe parchetul „Polivalentei”. Cu excepţia lui Nagy şi Vidican, toate componentele lotului au bifat minute în victoria, scor 89-62, împotriva grupării din Satu Mare.

Vineri, ora 18,30, tot la Arad, galben-albastrele primesc vizita echipei din Tg Mureş, într-un meci în devans.

Univ Goldiş ICIM Arad – CSM Satu Mare 89-62

Pe sferturi: 33-18, 23-6, 16-24, 17-14.

Marcatoare – Arad: Fussell 18 (4), Simmons 16 (2), Plouffe 12, Broomfield 12, Engelman 9 (1), Brosovszky 8 (1), Milovanovic 7, Crăciun 5, Mercea 2. Satu Mare: Adams 20, Ross 14, Orosz 10, Tarţa 10 (1), Radovic 3 (1), Voica 3 (1), Ferenczi 2.

Foto: Calin Andra



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !