Gândiţi-vă că Japonia nu are aproape nimic din toate acestea, e o ţară foarte săracă în resurse şi a ajuns a doua putere economică mondială. Uitaţi-vă la Elveţia! Nu are câmpii, ca noi, dar este renumită pentru brânzeturile sale, nu are cacao, dar face cea mai bună ciocolată din lume. Asta, pe lângă faptul că e principalul centru financiaro-bancar din lume. Olanda!? Smulge pământ din mare şi are producţii la hectar mai bune decât noi, ca să nu mai amintesc de produsele sale lactate.
Aşadar, de ce? Care este explicaţia faptului că suntem coada Europei şi că avem un nivel de trai atât de scăzut, în ciuda resurselor generoase cu care ne-a răsfăţat soarta. Uitându-ne la cei care au reuşit, care se impun prin stadiul înalt de dezvoltare, răspunsul nu e greu de găsit. E vorba de organizare. De clădirea unui sistem bazat pe competenţă. Pe bună credinţă şi onorabilitate. Pentru japonezi, bunăoară, onoarea era mai importantă decât viaţa. Harakirii, seppuku, kamikaze sunt gesturi supreme pentru a da suport respectului pentru onoare, pentru datorie în general. În toate acele ţări dezvoltate, întâlnim şi acum demisii de onoare, retrageri din prima linie a celor care au dezamăgit ori s-au compromis.
Despre ce organizare putem vorbi la noi? Cine se gândeşte să valorizeze, în interes naţional, competenţa? Nimeni! Clientelismul politic şi nepotismul fac imposibilă promovarea competenţei. Iată-l pe ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, un ilustru anonim, care are nu mai puţin de … 20 de consilieri, toţi „piloşi”, cum e fiica lui Gheorghe Flutur, care abia a absolvit facultatea. Cu ce l-o consilia atâta spurc de personal, nu se ştie. Cum nu se ştie nici ce face ministrul Vreme. Nici cu premierul Emil Boc nu mi-e ruşine, pentru că a umplut sediul Guvernului cu nepoţi, cu nepoate şi cunoştinţe de la Cluj. Aşa că, la noi, nu e loc pentru competenţă, onoare, bună credinţă, respect pentru interesul generale. De aceea nici nu avem organizare structurală, ci doar debandadă, jaf, batjocură. Şi sărăcie, pentru milioane de români.
